1 Decembrie subiectiv

“O zi ca un almanah”, scrie Mana! 1 Decembrie subiectiv, zic eu.


Am citit textul de trei ori si am simtit nevoia sa comentez asa: Uite, de data asta, imi dai ocazia sa spun, fara suparare, sper, ca nu sunt de acord si ca, dupa parerea mea, ideile nu sunt in regula in proportie de peste 90%; iar abordarea, desi trece ca realista, cu tot dragul, mi se pare paguboasa. Astept sa argumentezi, imi spune ea; replica la care, sigur ca ma asteptam; deh, intuitia asta…

Titlul acesta, o zi ca un almanah, hmmm…, ce-o fi cu el? E corect? E!

Da, 1 decembrie este o zi de o diversitate uluitoare. Diversitatea inseamna automat kitsch? Mana spune ca da, eu spun ca nu! Nu intodeauna si, mai ales, nu pentru toti! Depinde ce vrem sa vedem si, mai ales, cum vrem sa vedem acest “amestec”. Daca as privi aceasta zi strict cu ochii unuia care mai stie ceva marketing, as fi tentat sa-i dau dreptate Manei. Dar nu o fac, tocmai pentru ca sunt roman, nu german, nu italian, nu suedez; sunt roman, iar asta ma face sa privesc aceasta zi si cu sufletul, nu doar cu mintea. Exista emotie ( nu discutam cata mai exista) in oameni? Tind sa cred ca, cine spune ca nu, minte si se minte singur. Exista constiinta? La majoritatea oamenilor, s-a demonstrat demult, ca exista. Ei bine, daca acestea doua se manifesta la nivelul fiecarui individ, ele vor cantari decisiv, de fiecare data, in felul in care percepem ziua nationala.Nu doar noi, romanii, ci fiecare natiune in parte. Uneori, chiar si fiecare etnie; uitati-va la basci, la flamazi, la corsicani, la catalani.

Eu insumi sunt adeptul ideei ca, in majoritatea deciziilor din viata de zi cu zi, mintea si nu sufletul trebuie sa  joace decisiv; exista insa cateva momente in existenta noastra in care, ce ironie, daca sufletul nu ar prima, am fi nimic, nu am exista. Ma rog, fizic, am exista, dar nu am depasi statutul de leguma. Pe langa acele momente, care tin de viata personala, exista si acesta, al sarbatoririi  sentimentului de apartenenta la un popor, oricare ar fi el.

Dar sa revin la felul in care percepem, intelegem, traim diversitatea zilei de astazi, 1 Decembrie. Ca marketer obiectiv, recunosc, Mana are dreptate. Arata oribil, de un prost gust desavarsit si, ceea ce e mai important, ar fi un eveniment foarte dificil de impachetat pentru un specialist care se respecta. Banuiesc ca majoritatea ati citit cate ceva despre marketingul de eveniment; ei bine, da, 1 Decembrie ar fi o grea provocare pentru oricine. Prea mult haos, prea crunta betia asta de idei, prea e facut totul din adunatura; da, e un ghiveci 1 Decembrie, te deranjeaza si te oboseste aceasta multitudine de elemente  multe fara legatura intre ele, puse toate la un loc, daca obiectivul tau este acela de a face din aceata zi un produs exclusivist sau macar de un anumit nivel.

Ca om insa, subiectiv pana la Dumnezeu, ca asa suntem construiti cu totii, eu nu ma pot extrage pe mine din acesta zi cu totul; cine spune ca reuseste sa faca asta si sa se acopere de un scut impenetrabil, ii reamintesc ca perfectiunea nu exista si ca acel calcai al lui Achile, il avem fiecare. Asadar, desi vad si eu ca ne furam caciula in anumite privinte si in anumite proportii, nu pot sa spun ca ziua nationala,asa cum arata ea azi, e de rahat si ca trebuie aruncata la gunoi, pentru ca nu-mi place cum arata. Nu asta e solutia. Daca suntem de acord ca a fost pervertita in ultimul hal, ca valorile ei si-au pierdut in timp semnificatiile, ca nu e ceea ce trebuie sa fie, nu facem nimic spunand cat e de nasoala si dand exemple de carton, care nu stau in picioare, nici macar in fata traditiei. In schimb, facem ceva incercand sa indentificam radacinile acestor rele, sa pastram ceea ce e bun, sa eliminam grotescul si sa redam acestei zile, nu stralucirea, pentru ca noi ca natie, nu am stralucit niciodata, nu am fost imensi niciodata; sa-i redam identitatea si demnitatea. Astea le-am avut si noi ca natie, le-a avut si ziua de 1 Decembrie. (Sigur, pana cand ne-am descoperit vocatia de curve si de tradatori, caci de acolo ni se trag multe). Asta o putem face fiecare; e greu, pentru ca mizeria in care ne zbatem de atata vreme si calitatea oamenilor a scazut dramatic, dar se poate face.

Ce m-a deranjat cel mai mult la textul Manei, au fost  unele argumente de carton, cum imi place mie sa le numesc, dar si faptul ca printr-o astfel de abordare,  nu facem decat sa ne scufundam si mai mult, nicidecum sa ne revenim. Ce rezolvam prinr-un astfel de text, servit, de exemplu, pe nemestecate, generatiei care acum are , sa spunem, 14 ani ? Nimic bun! Ei sunt deja fani Bianca, Bote, Gigi, Moni; iar noi venim si peste aceasta realitate inspaimantatoare, le povestim despre cat de praf e ziua nationala, despre cat de urat e totul, despre  efuziuni fortate de patriotism. Dar de unde stim noi care sunt fortate si care nu?  Nu ar fi mai bine sa le povestim atat neajunsurile acestei zile, cat si plusurile ei? Eu cred ca da. Nu gasiti niciun plus? Nu se poate! Mai sapati, cu siguranta veti gasi!

Am spus ca ideile nu sunt in regula… Hai sa vedem despre ce e vorba? Mana este la cel putin al doilea text, in care se arata nedumerita cu privire la oportunitatea paradei militare de 1 Decemebrie. Explicatie: armata este unul din simbolurile statalitatii. Punct. Orice tara, macar la nivel de cutuma, daca nu chiar mai mult, are drept unul dintre elementele sale de identificare, aceasta institutie, a hainei militare, pe care o afiseaza, nu cu prost gust, ci cu mandrie, ca semn al identitatii ei. Ziua nationala este cu siguranta prima si cea mai importanta oportunitate pentru a face o astfel de demonstratie. Nu e nimic gresit in acest demers; festivismul, cata vreme nu este deplasat, nu trebuie inteles prost, trebuie trait solemn, in functie de capacitatea fiecaruia dintre noi de a simti si de a intelege.

Ne aratam muschii in oglinda, nu e profitabil, consumam aiurea resurse… Viziune de contabil! Atata spun. (Mana, din cate stiu eu, contabilii sunt cei mai mari dusmani ai marketerilor! 😉 )

Biserica! Ce cauta ea aici printre mirosul de cantina ambulanta? Pai, Biserica e la locul ei, fasolea cu ciolan nu e! Biserica, ale carei bube imense au ajuns sa ne ingrozeasca, Biserica, cea care face afaceri mai ceva ca un SRL, care se complace intr-o habotnice prost inteleasa, care trebuie sa-si fac o curatenie strasnica prin debarale, daca nu vrea sa devina un dinozaur printre zgarie-nori, ei bine, Biserica asta isi are locul ei in ziua asta de 1 Decembrie. Problema nu e ce cauta, ci cum!!! Cum apare ea in acest tablou. Cine stie ceva istorie ( cine nu stie, sa citeasca) isi cam da seama de ce Bisericile – pentru ca nu e una singura – , raman in prim-planul acestei zile. ( stiu, religia si credintele sunt cele mai eficiente cai de stapaniere a popoarelor lumii,  au facut rele imense, cunoastem, dar pentru romani, Biserica are semnificatii mai degraba pozitive; fie si numai asta ar indreptati prezenta ei azi; pacat ca Biserica nu stie sa-si castige respectul oamenilor instruiti!)

Mancarea impartita oamenilor pe strada… De acord, e un gest care nu are ce cauta; aceasta pomana eterna, de care nu ne mai lepadam odata; nu prezenta haleului de 1 Decembrie e problema, problema e conditia modesta a oamenilor; oamenii care sunt pusi in postura umilitoare de a primi acea pomana, din cauze care, de cele mai multe ori, nu tin numai de ei. Daca lumea care iese pe strada sa fie prezenta la evenimetele prilejite de ziua natioanla, ar avea bani sa isi cumpere ce mancare vrea, nu conteaza la ce pret, dar sa isi cumpere ce vrea fiecare, nu sa se calce in picioare pentru a primi gratis, atunci ar fi in regula. Nu am fi cu nimic mai rai decat americanii care infuleca hamburgeri, decat nemtii care se omoara la carnati…; sigur, nu ar fi staiful si  imaginea “de frisca si capsuni” de la Wimbledon, dar nici nu trebuie sa fie, pentru ca specificul nostru este altul.

Ce gesturi nu-si mai au rostul ? Pai nu-si au rostul coroanele de flori, manifestarile sportive fortate ( statul roman a omorat sportul si a dat bani pentru PC-uri, intru dezvoltarea “sanatoasa” a natiei , ori avize ilegale de constructie…), fanfarele, cadelnitele si cravatele de pionier. In privinta muzicii populare, eu nu stiu sa fie vreo rusine, ba dimpotriva!

Cat despre politicieni, da, oricat de satui am fi de ei, e dreptul si rostul lor sa fie acolo. Daca ne place sa-i injuram de mama, si avem dreptul sa facem asta, pentru ca sunt alesi sa ne reprezinte in interesul nostru, sa nu fim ipocriti si sa ne aratam indignati de prezenta lor la festivitati.

Sa ne aratam insa indignati de ce s-a intamplat azi si sa o spunem raspicat, cat mai multi! Presedintele statului este plecat din tara, sfidand si jignind poporul roman , prin faptul ca nu este prezent la festivitatile  de 1 Decembrie, iar premierul roman isi aroga cu nesimtire si slugarnicie, merite necuvenite, acceptand sa i se prezite onorul, desi presedintele Senatului, era prezent. Asta sa spunem!

Ne laudam noi cu ce am fost? Cand? Unde? Macar de-am sti sa facem asta, dar nici macar atata nu suntem in stare. Sigur ca nu am fost buricul pamantului niciodata, probabil nici nu vom fi, dar au fost perioade, mai lungi sau mai scurte, in care nu am fost o rusine de popor, ci acel popor catre care Europa privea cu interes, pe alocuri chiar cu respect. De ce o facea? Dumnezeu stie… Poate pentru ca eram originali, in sensul bun al cuvantului, poate si pentru altele.

Da, e o prostie sa credem ca maturam noi pe jos cu turcii, ca Unirea asta s-a facut ca am fost noi destepti, nu ca asa au dictat interesele de moment, ca independenta s-a obtinut exclusiv datorita vitejiilor noastre; dar dincolo de aceste circumstate istorice, Romania are meritul ei ca exista azi, asa cum are vina ei ca exista in forma in care se afla azi.

Nu trebuie sa ne laudam cu ce am fost, trebuie sa stim exact ce am fost, dar mai ales cine suntem; dupa ce ne va fi foarte clar asta, aflam care-s cauzele pentru care-am ajuns  la ce-am ajuns si incercam sa punem ceva bun, in locul tumorilor extirpate, in niciun caz nu spunem de pe  margine, uite ce tumoare urata, la ce bun c-a fost candva sanatos, daca acum are sanse mari sa moara?

“Sa ne veselim dara…” zice Mana, ironic, cum  imi place mie… De data asta, cu completari… Sa ne punem in pozitia de a ne veseli sincer, curat! Exista si varianta asta, dar noi n-o stim, am uitat-o! S-o reinvatam! Sau, unde e cazul, s-o invatam!

Cine a facut ca ziua asta sa-si piarda substanta pana la dezintegrare? Ore nu am contribuit si noi decisisv, cu atitudinea noastra? O, ba da! Din plin. E asta atitudinea buna? Ma tem ca nu, ca trebuie sa o schimbam; dar sa o schimbam noi si s-o facem in mod real nu de fatada, caci nimeni altcineva nu poate face asta pentru noi, daca noi nu vrem.

P.S. Intrebare de 1 ieuro de la Tonomat… De ce trebuie sa fiu mandru ca-s roman ? De ce e asa de “ieftina intrebarea?” Pentru ca este gresita. E ca si cum eu te-as intreba de ce trebuie sa-mi fie jena ca sunt roman?…

Cum sa iti spuna altcineva, Victore, ce ar trebui sa simti fata de un anumit eveniment/lucru/individ, sau de ce trebuie sa ai un anumit sentiment ? Fiecare om are valorile lui, sentimentele, gandurile lui; nimeni in afara de tine nu e stapan pe ele, cum nici tu nu esi stapan pe ale altuia. Deci, daca nu ti se ofera argumente, asta e motivul! Pentru ca nu se pot oferi. Nici eu nu pot sa-ti spun de ce sa fii mandru, nici tu nu-mi poti spune de ce sa-mi fie rusine. Esti sau nu esti! Simti sau nu simti. E simplu. Faptul ca tu nu esti, faptul ca multi, la fel ca tine, nu sunt, prea putin conteaza. Nu asta e problema. Nu-i nici rau, dar nici bine, ca nu esti. Niciun sentiment nu e  nici obligatoriu, nici permanent, nici nemuritor.

 


Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.