Dragos Sorin Nicula

A fi! A fi! A fi!

Bunicii mele, Maria, pe care nu o voi uita niciodata !


Muncim mult, invatam, strangem lucruri scumpe noua si iubim cu o siguranta uluitoare ca si cum existenta noastra ar fi vesnica. (…)

In adolescenta traiam pentru ca nu cunosteam fiintele si lucrurile toate ale lumii acesteia; acum cand am senzatia concreta a lumii imi dau seama ca existenta noastra nu este un sistem, adica ceva inchis in sine, nu are o alcatuire definitiva, ca in plina maturitate ne aflam abia la inceputul unei noi si nemaiintalnite cunoasteri. (…)

Noi, locuitorii acestei planete, pe care viata este din ce in ce mai tulburatoare strigam cu frenetica energie: a fi, a fi, a fi ! raspunde acest pamant rotitor dorintei noastre de a exista, disperarii noastre de a cauta cat mai multe pretexte de a trai asa cum plantele traiesc pentru fructe,altele pentru floare, altele pentru simplul motiv ca au incoltit, altele pentru desfatarea si hrana altor plante mai puternice decat ele. (…)

Dar tot ce e viu pe pamant e suspus vesniciei, pe mortii iubiti de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, fiinta lor s-a dezagregat in fiecare tesut al nostru, de aceea noi nu putem sa-i uitam niciodata. (…)

A fi, a fi, a fi, cu disperare a exista peste limite; tristete, nenorocire, fericit, zdravan si gata oricand sa incepi totul de la inceput, a fi cu indarjire, a trai atata timp cat ceea ce e mai scump in tine e viu ca pamantul pe care nimeni nu-l poate opri sa existe unic si urias in univers.

Nichita Stanescu

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Tagged on:

2 thoughts on “A fi! A fi! A fi!

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.