Congresul PSD ( eVanghelie după Geoană! ) Live!…

… pentru comenzi de carte, contactati-ne la adresa paranghelion_psd_2010 coada de maimutoi romexpo punct rro… 😉

Si-a trimis ieri pe la pranz Basescu SPP-istu sa-i cumpere vreo 20 de pet-uri Timisoreana si 300 de grame de seminte de floare de la Piata Rahova, sa-si faca omu’ de lucru in week-end, cat or s-o tina astia cu congresu PSD, zis si intalnirea esarfelor rosii dinaintea noptii cutitelor sangerii…

Dar hai sa vedem, mai bine cum va arata marea spirala…, ptiu, ce era sa zic…, marele “conclav pesedist” de la sfarsitul saptamanii, de la Romexpo…

Asadar, suntem sambata, data intergalactica pesedistiana 20 februarie 2010… La Romexpo si prin imprejurimi, “zaiafet duium”… Chiolhanul organizat “asa cum scrie la almanahul de prost-gust si festivism de stanga, social-democrat” , dupa o reteta brevetata de  “bagabontu’ de bulevard” Marian “Pana Corbului”, cel mai mare organizator de trupe de la Scipio Africanul incoace… , e pe cale sa inceapa…

Lumea se buluceste spre intrare mai ceva ca la primul concert al lu Michael Jackson la Bucuresti… Nici la praznicele cu fasole si ciolan de peste an, date de acelasi “stapan al zapezilor din sectoru 5” , nu era atat imbulzeala dementa ca acum… Ce sa mai vorbim, dezmatul mediatic era pe cale sa se pravaleasca si el peste noi…

Microfonistele erau toate la datorie… In studiourile televiziunilor, balciu’ dracu… Marile voci deontoloage ale patriei erau toate la machiaj, pregatindu-se sa intre in platou, spre a dezbate si a combate aprins, pe marginea “epocalului eveniment” care urma sa se intample, live, exclusiv si senzational…

Cristian Tudor Popescu isi luase un trening de fite, ala cu care se imbraca el cand mai merge sa schimbe mingi cu Rafa Nadal si sa-l mai sfatuiasca cum sa riposteze la lovitura de rever in cross a lu Roger Federer – , Victor Ciutacu “isi luase fata aia de om rau” si se infiintase in studio dimpreuna cu Valentin Stan intr-o editie speciala moderata de Mihai Gadea…


Andreea Pora era si ea pe pozitie ( pe ce pozitie vreti voi, nu intram in amanunte, ca tinem la stomacul sensibil al citirorului ) , ce sa mai vorbim… toata floarea mediei politice de la noi, astepta infrigurata sa se declanseze nebunia…

Pana si Mircea Badea isi schimbase programul de sala-alergare-sala-sala-sala-alergare-alergare-alergare-sala-alergare, din fiecare zi , si era tolanit pe canapea, cu o mana pe telecomanda si cu una pe telefon, pentru ca astepta sa intre in direct la Sinteza Zilei…

Cand, dintr-0 data, se face o liniste de catedrala… catedrala mantuirii neamului  pesedist de toata pacatele energetice din anul in care Mircea “Silly Man” Geaoana, fusese rapus miseleste de puterea malefica a flacarii violete slobozite parsiveste de Aliodor Manoale intr-o seara de joi, in decembrie trecut…

Dana Grecu pe de-o parte, Melania Medeleanu pe de alta parte, amandoua transmitand desigur din studiourile special amenajate la fata locului,  anunta grav ca sta sa inceapa nenorocirea inceputului de mileniu… Iata si un scurt fragment din preambulul Danei Grecu…, asa pentru a intra cat de cat in atmosfera…

“Buna ziua doamnelor si domnilor, suntem in direct, iata, daca poate colegul meu de la camera sa va arate ce se intampla in sala… este un vacarm de nedescris aici… s-a strans o groaza de lume…, abia resusesc sa ma concentrez…, este incredibil ce se petrece…, invitatii veniti din toata tara asteapta sa inceapa lucrurile importante…, sa se puna in miscare…, sesizez o oarecare neliniste printre ei, semn ca nu prea le-au ajuns micii, sau poate mustarul a fost prea iute…,  ce sa va mai spun, iata, domnul Vanghelie este deja in sala, la prezidiu, asa cum afirma zilele trecute… probabil ca il astepata pe Victor Ponta, sa-i dea…, banuiti dvs. ce sa-i dea…, il vad cam surescitat… vorbeste la telefon, pe semne ca a mai primit cateva oferte de neveste de la colegii doritori de functii…, cine stie… orice e posibil, nu-i asa?… Ne pregatim dragi colegi de intrarea in sala de congres a candidatilor… asadar, numele grele sunt pe cale sa isi faca aparitia… legatura inapoi la voi, revenim aici odata cu intrarea combatantilor in arena, ca sa zic asa… “

In timpul asta, Basescu pune degraba mana pe telefon si il suna pe vraciul oficial al palatului… “Aliodoare, ba, esti pregatit, fii atent ca tre sa-nceapa astia harneala aia de congres… mi-a soptit mie o pasarica STS-ista ca nu mai dureaza mult si incepe… Fii pa faza, ca daca dai gres, te concediez de nu te vezi, cat esti tu scula pe partea energetica, si apelez la adevarata fata a Mamei Omida, ca mi-a dat ieri fi-mea aia mica, nr ei de telefon…”

(…) Nu e treaba ta de unde il are, da?…, a fost pe la ea, a dat o fuga de la P.E., ca trebuia sa-i descante asta, sa-i de-n carti, nu stiu io exact…sa-i dezlege niste farmece…, de la bulangiu’ ala mic a lu’ Rozaliu cred ca i se trage…, are fata probleme emotionale acuma, ce vrei se pregateste de nunta… vrea sa stie ce-o asteapta, e normal, nu ?…

Ar fi pacat, la banii ei sa nu-si permita o vrajitoare decenta… Deci, sa fii cu ochii-n patru, vezi cum se-aseaza apele, Natafletu’ e omu’ nostru… pe el tre sa-l faci presedinte la PSD!… M-ai inteles?! E contracandidatul meu preferat, tu nu stii, ce dracu ?… Hai vezi ce faci, vorbim dupa…, acum vreau sa stau si sa savurez in hohote de ras, cum se sfarteca astia intre ei, ca animalele alea disperate…, carora nu le mai ajunge papica…

Revenim cu transmisia la Romexpo… Isi fac aparitia primii jucatori… Intra Liviu Dragnea primu, ( ca el e pe partea cu logistica la congresu asta) , pe un fond muzical asigurat de regretatul Liviu Vasilica… In difuzoarea duduie versurile maestrului… “Pe la noi pa Teleorman, frumos canta-un cuc balan…” iar lumea izbucneste ca la un semn, cu o baie de confeti, fulare, baloane rosii – ca in State – si aplauze furtunoase, – ca de plenara… In spatele salii, cativa lideri locali isi invita la dans colegele de filiala… Incepe distractia… 🙂 It’s show time !…

– Multumesc! Va rog sa faceti liniste! Trebuie sa va comunic un lucru foarte important… Stimati colegi, va informez ca afara avem camioane de probe care atesta ca Mircea Geoana va castiga aceste alegeri… Nu vreau sa va influentez in niciun fel, fiecare voteaza asa cum ii dicteaza constiinta, dar sa nu ziceti ca nu v-am spus…

Colegii mei de la Teleorman…, stiti ce aveti de facut… Doar stiti cate am facut eu pentru aceste partid, cat a facut colegul meu Mircea pentru acest partid ( in gandul lui… Da-l in pul@ mea si pe Geoana, ca bine a zis Marian, n-a fost instare sa castige niste alegeri, cat am tras eu pentru el…, acum eram si eu , vorba aia, un minstru respectabil la Interne…) , aveti grija ca oamenii sa voteze corect !… 😉

Intre timp, isi face aparitia Miron… , insotit de trupa de intelectuali si oameni de elita, invartitori de covrig pe vehicule de tonaj greu… Costume Armani si incaltari impecabile, putin damf de ulei ars amestecat cu motorina Euro 3, mici urme de vaselina pe la reverul camasii si pe la maneci, putin fum de la esapamentul puturos le mangaie obrazul… Miron ia cuvantul… lumea face liniste intimidata pe semne de alura neprietenoasa a alaiului sau…

– Va salut pe toti… Mi-a fost dor de  voi , dragilor… Iata-ne din nou aici, pe baricadele partidului…. Eu sunt gata de lupta, sunt gata sa ma bat ! ( in sala, lumea murmura… cativa, mai slabi de inger, le tremura chilotii pe ei… aoleo, asta vrea sa ne bata… dracii ne gaseste daca pun baietii aia levieru’ pa noi  ) Miron continua…

– Unde  e fatalaul ala de Geoana ?!… Mircea…, unde esti ma, iar te-ai ascuns dupa fusta lu’ soacra-ta ?… Baga-mi-as … dintii in beregata ta, de bichon stresat !… Ba caniche-ule, arata-te ma, futu-ti flacara  ta violet sa-ti fut !…

Sala e incremenita… Miron transpira abundent… S-a-ncins ca un cauciuc  resapat de raba… Cineva ii arunca din public un prosop de-ala mare, pe care-l tin tiristii agatat in geam,  cu Pamela Anderson in siliconu gol… Miron se sterge de sudoare… Sanul stang a starletei ii intra in gura… Coboara de la prezidiu…

In boxe incepe sa loveasca un ritm care duce cu gandul la plajele insorite de pe Copacabana… Un spectacol de sunet, culoare si lumina inunda incaperea… Carul alegoric al lui Radu Mazare, isi face intrarea pe ritmuri indracite de salsa… “Samba de Janeiro rupe” difuzoarele la Romexpo… Olguta Vasilescu si  Lavinia Sandru, in costume insesizabil de discrete, de carnaval, il flancheaza strans, unduindu-si trupurile… opturile lor provoaca valuri in sala, ca pe Maracana… Batranii din PSD, retraiesc oarecum meciul cu Brazilia de la Guadalajara… Poporul pesedist e-n extaz… In bermude viu colorate si la bustul gol, Mazare ia cuvantul…

– Heil Hitler ! ( Lumea e cu rahatu’n izmene ! Jurnalistele sunt ba entuziaste, ba oripilate la sange… ) Fratilor, am venit sa iau partidul pe sus, in ritm de lambada !…  🙂

Eu sunt adevaratul spirit revolutionar al PSD !… Che Guevara de Mamaia nu se compara cu ala de Bucuresti… Mariane, fratele meu negru, daca mai zici de colegii tai ca sunt lepre, te prind odata la mine, la Constanta si te trimit sa dormi cu pestii, sa n-am parte de Tania Budi daca nu ti-o fac… ( Vanghelie e incruntat… “Lua-ti-as gagica-n stanga”, cum ar zice Miron, gandeste el launtric… )

Lu’ Mazare ii suna telefonul… un apel international… e o invitatie la un concurs de limbo pe o plaja din Hawai… Dragi colegi, continua el grabit, s-a ivit o problema de viata si de moarte la primaria Constanta, trebuie sa plec urgent…

Se retrage in fluieraturi… Ajuns la iesire, se intoarce si le arata mijlociul… ‘ti-va-n carul meu alegoric de distrusi, ca baiatu’ pleaca la distractie, nu ca voi, stati inghesuiti ca sardelele si cascati gura ca prostii, la astia care fac pe social-democratii… O viata aveti ba, si pa-aia o irositi in politica, ‘ti-ai dracu de prosti… Astia sunt plin de bani si voi veniti sa tipati aici pentru un carnat si-un pahar de bere  basinoasa… Va meritati soarta, ba !… Hai, ne vedem la vara, la intrarea in Mamaia, cu banutu-n mana… ca taxa creste… deh, e criza…, cocktailu’ exotic s-a scumpit si el… baiatu’ nu sta pe uscat la plaja in Maldive… Va pup la perciuni…

Intra Ponta !… Victor Ponta !…  Daciana imparte fluturasi prin sala cu platforma program a sotului si cu o suvita blonda de la ea… Socru mic se uita atent pe sus, pe la etaj, sa nu fie cumva Adrian Nastase dosit prin sala, cu puscociu’ pregatit si cu degetu’ tremurand pe tragaci… Victor ajunge in dreptul lu’ Vanghelie…

– Te-asteptam ma Victoras, sa-ti dau …

– Bai “inteligentule”, ce faci ma? Inchide-te dracu’ la pantaloni ma, ca ai slitul desfacut…  Doamna ce mai face ? Bine, sanatoasa ? I-a mai trecut supararea ?… Ultima data cand ai candidat la o functie in partid, am vazut-o cam abatuta… 😉

– Pastele si grijania mamii tele de procuroras comunist…, sare Vanghelie si pune mana iritat pe paharul cu apa… Nu mai iesi d-aici ba, asculta ce spune baiatu’, esti mancat ma, fraiere care esti ! Sa-i ceri lu’ socru-tau bani de lentile de contact, ca ochelarii aia ti-i sparg, sa moara ce-am mai scump !… Matur sala asta cu tine, cat e de mare !…

– Domnu’ Vanghelie, sa stii ca Boc a scapat numai prin buna-vointa lu Dan Nica ! Stai bland, ca daca-mi invadezi spatiul vital, te trosnesc cum a trosnit-o militianul pe profesoara aia nervoasa … Iti mut freza pe dreapta instat, eu zic sa nu ma provoci…

Asistenta huiduie cu spor… Ponta, rusinat si sfios ca o fata mare, isi indeasa ochelarii , pune capul in pamant si pleaca, anuntand ca il sustine , ori pe Diaconescu, ori pe Nastase…

Care Nastase, tocmai ce isi face aparitia… fireste, insotit de personalul DNA si de cele cateva mii de martori citati in dosarele-i generoase…

– Stimati colegi, dati-mi voie , va rog !… Am venit si eu la acest Congres, desi sunt impotriva acestei locatii, va spun sincer ca inca nu m-am hotarat daca sa candidez sau nu… As dori sa cer si parerea dvs in aceasta privinta… Voi ce spuneti , sa candidez sau nu ? E drept ca pana la sfarsitul procesului de vot, mai  e inca timp sa ma razgandesc de cateva ori, dar inca nu este nimic definitiv… La mine pe blog, foarte multi dintre cititori sunt alaturi de mine, m-au incurajat sa candidez… Vreau sa stiti ca iau in calcul aceasta posibilitate…, mai ezit din cauza unor mici inexactitati care tin de organizarea acestui congres… O sa vedem ce va fi… Raman optimist…

Bizonii din sala nu au inteles mai nimic… ” Ba, al dracu si asta, a inceput sa vorbeasca precum Iliescu…, ce dracu o fi vrut sa spuna?… I-auzi, si-a facut si blog , al dracu, nu se mai satura, nu i-a ajuns cat l-au alergat astia pentru casele alea, acum are si blog… ( confuzia e totala…, bloc, blog, tot dracu ala e pentru pesedistu’ de la Adunatii Copaceni… )”

Apare si Geoana… Mihaela, dragostea lui, il tine strans de mana ( cam cum o tinea pe ea Dragnea la confruntarea televizata din campanie…) Mircea are emotii mari.. Din nou ! Asta e disperata…, soacra asisderi… Se aude ca Mircea ar fi fost din nou sa se relaxeze, cu o seara inainte, la sauna mogulului mediatic de la Grivco, dimpreuna cu niste prietene de-ale lu’ Tantareanu…

– Iubitule, ti-ai luat boxerii aia mov , sfintiti la Caldarusani, pe care ti i-a facut cadou Catalin Botezatu’ ? il intreaba Mihaela cu glasul vlaguit de emotie…

Asta e incremenit in proiect, n-are nicio reactie… Tace ! Tace malc !…

– Iar faci pe “italianul” – nu poarta lenjerie -, ce e-n capul tau, ii spune Mihaela nervoasa…

– Lasa-ma draga, nu e nevoie, am noroc ca de data asta, congresul nu e joi, ci sambata ! Flacara n-are nicio putere azi…

Ia cuvantul… In acel moment Vanghelie se ridica in picioare si face semn salii sa aplaude dumnezeieste, cum i-a invatat el la repetitii… sala vuieste… Geoana presedinteeee! Geoana presedinteee!… (Sunteti niste lepre nenorocite ba, il aplaudati p-asta ca asa vreau eu… Da-l in punte-puncte ca e si-asta plin de bube “ca capra de raie” …, isi spune Marean in gandul lui stingher…)

– Stimati colegi, dragi prieteni, iate-ne din nou impreuna, incepe Geoana a glasui… Vreau sa imi cer iertare inca o data in fata voastra pentru c-am fost… n-am cuvinte sa spun cat de bou am fost in campania pentru prezindentiale… Va rog sa ma iertati si sa-mi mai dati o sansa… Oameni suntem… Cu totii avem momentele noastre de slabiciune, care pana la urma sunt firesti… nimeni nu-i perfect…

– Sa te ierte popii aia care i-au sfintit partia de schi lu’ Elena Udrea, ba prostanacule, ca bine ti-a zis don’ Iliescu atunci…, se aude o voce nervoasa din sala…

– Eu zic sa ne pastram calmul si sa lasam de-o parte micile rautati care nu-si au locul intre prieteni…

– Eu zic , mai bine, sa ne lasi tu, riposta omul  !… Si atunci, un grup de derbedei din galeria lu’ Steaua, pe care Gigi Becal ii infiltrase special in sala, pentru a-i face o aroganta lu’ Vanghelie…, incepura sa cante din toti bosogii… “Geoana, Geoana, Geoana, lasa-neeeee !… Lasa-neeeee !… Lasa-neeeee !….”

Pe fondul acestor acte de indisciplina a salii, intra in incapere un mosneag sarac si cinstit… pe acorduile imnului Internationalei Socialiste…

– Mai draga, ce se intampla aici ? Ce inseamna asta ?… Ce e cu debandada si festivismul asta sfidator ?!…

Multimea se ridica atunci deodata in picioare si arunca in sus de bucurie…, basmale, batice, basti si palarii… Afara, desi era februarie, iesise soarele…

– Dragi tova…, ma scuzati, ( Moscova asta… ti-o trage o data si n-o mai uiti toata viata… ) , va rog sa va linistiti… Sa dam dovada de spirit civic, de spirit camaraderesc si sa organizam partidul pe baze sanatoase… Nu avem nevoie de fripturisti, de oameni care nu au nimic in comun cu doctrina acestui partid, care trebuie sa ramana partidul celor multi, al oamenilor amarati de la orase si de la sate… bla bla bla… ( Urmeaza un discurs lung cat Postul Pastelui, care insufleteste sala, dar o si adoarme, spre final…)

Marean ramasese cu gandul la fripturisti…  “Al dreacu nea Nelu, cu fripturistii lui…, asa mi s-a facut o pofta de-o fripturica asa in sange , parpalita un pic pe gratar, cum mai faceam eu de 1 Mai… Cand scap d-aici, ma opresc la shaormaria de la Dristor, ca-mi ploua-n gura, nu altceva…

Se incheie lucrarile…, iar lumea e indrumata spre urnele de vot… Se voteaza… se voteaza din greu, pana spre dimineata… Pe la 1 jumate noaptea, casele de sondaje ( adica barfele de pe holuri)  il anunta pe Geoana castigator… Asta se bucura mai ceva ca pe 6 decembrie… Multumeste tuturor sfintilor, pupa vreo 40 de icoane, cum facea Iordanescu pe vremuri la meciurile nationalei…, intreaba de Viorel Hrebenciuc ( asta zacea rapus de bucurie intr-un colt, inca de la inceputul serii … ) , isi ia limba-n gura cu toate leprele din partid care il sutinusera, ba chiar si cu alea care nu-l sustinusera…, ce sa mai… fericire mare… , si pleaca linistit sa prinda cateva ore de somn…

Dimineata, cand se trezeste, imbatat de euforia victoriei, se anunta rezultatele oficiale ! Invitata la ceremonie…, Andreea Marin… 😉

Castigatorul si viitorul presedinte al partidului…,anunta suav zana, este… Traiaaaaan Basescu !

– Ba, ce-are asta, e prosta, a baut gaz? intreaba sucarit Marean .

Atunci, Dragnea ii intinde discret un buletin de vot…

– Uite ba Mariane, nu stiu ce s-a-ntamplat…, asa erau toate !… 😉

In sufragerie la Basescu, cum se afla stirea, se stransesera “toti oamenii presedintelui”… Basescu, fericit, il suna pe Aliodor Manolea…

– Aliodoare…, tata !… Esti scula de vrajitor, ce sa mai vorbim!… Te-ai intrecut pe tine, sa n-am parte de casa din Mihaileanu, daca te mint !…  M-ai scos tu pe mine presedinte inca o data anul trecut, ba da’ sa ma scoti si presedinte la PSD, ba p-asta chiar ca n-o mai credeam!… Esti dat dracu’ ba Aliodoare, hai te pup, ca am invitati !… O mica benchetuiala, asa, ca intre  noi, oamenii de valoare !… Treci maine pe la palat, sa-mi spui ce doreste sufletelul tau…, stii ca sunt baiat salon, generos, si nu-i uit niciodata p-aia care m-au ajutat in viata… Suntem oameni de onoare, nu, ce dracu ?!… Forta flacarii violet, fie cu tine fiule !…

Si catre Elena… Nutzi, uite draga, cadoul meu pentru tine, de 8 martie… Iti dau in dar PSD-ul, cu toate filialele lui, cu toti baronii din teritoriu si cu toti membrii lui cotizanti… Fa ce vrei tu cu el! Am incredere ininstinctele tale politice…, ca in mine insumi !…

-Tati, tati, si eu nu primesc nimic, se aude vocea plansa a Ebei ?!…

– E , cum sa nu fata tatii…, se poate, odoru’ lu’ tata?!… Mai ai putintica rabdare…, ca se termina el si Congresul PNL…, si sa vezi ce surpriza iti face tati si tie !… 😉


Stii ca e pamflet, ia-l ca atare !


Comments

comments

Powered by Facebook Comments

16 Comments

  1. Dan Patrascu

    Reply

    Un text absolut savuros! L-am parcurs cu foarte mare atentie avan mereu un zambet pe fata, pana la final, cand m-am intrebat daca nu ar trebui, ma de graba, sa ma intristez. O fi pamflet, dar suna totul atat de real!

  2. Garcia Muerte

    Reply

    Omule, esti incredibil. O placere sa te citesc. Pana acum o faceam in taina, acum o spun raspicat. Talent ca talent, dar ai o rabdare cu insectarul despre care scrii…

  3. Dan Chichernea

    Reply

    Auzi, aşa-ţi vin ? Firesc ? Sau auzi voci care te îndeamnă ? 🙂
    Superb, omule ! Mă bucur să te am în lista mea.

  4. blue

    Reply

    Nu, nu se poate asa ceva, am ras cu lacrimi! Te felicit pentru talentu’ tau! 🙂

  5. Reply

    Pe tine trebuie sa te publicam undeva, ai prea mult talent. Aaa, si tot iti voi da doua dupa ceafa cand voi avea ocazia sa te intalnesc 😉

    • [D][S][N]

      Reply

      Acum ce faci, ma provoci sa scriu literatura ? Am s-o fac si pe asta, ai sa vezi ! Am ceva planuri in sensul asta ! Ti-am mai zis parca, promit sa fii prima care va citi ce iese ! 😉
      P.S. Doar 2 ? Scap usor !

    • [D][S][N]

      Reply

      Nu insist… Dar daca asta te face fericita si te ajuta sa scrii si mai bine, vedem , negociem, dar sa nu dai tare !…

    • [D][S][N]

      Reply

      Ma tenteaza Oana cu rolul de victima inchipuita… 🙂
      Dar sunt un negociator redutabil… 😉

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.