Dragos Sorin Nicula

Crin Antonescu e singur

crin antonescu e singur

artofpetry.blogspot.ro

Crin Antonescu se lamenteaza ca nu-l vor serviciile, dar zice ca se descurca si singur, inclusiv fara consilieri. E mai singur ca niciodata sau, cel putin, asa pare din exterior; daca ii iese, va fi aplaudat zgomotos / injurat indelung si va dobandi o forta comparabila cu ce a avut Basescu; daca nu, va fi istorie pentru toata lumea, inclusiv pentru partidul sau.

Pe la colturi, dar nu numai, lumea a inceput deja sa vorbeasca… Crin nu va fi presedinte; iar la cum stau lucrurile acum, aceasta ipoteza nu pare tocmai una hazardata si nici utopica; lucrurile insa, au bunul sau prostul obicei, depinde de unde priveste fiecare, de a se schimba la prima adiere, mai ales pe la noi, pe Dambovita; asadar, ramane sa mai asteptam totusi, macar vreo cateva luni, pentru ca lucrurile sa prinda cat de cat forma.

Altfel, duminica l-am zarit pe Crin Antonescu pe la targul de carte Gaudeamus; mai intai, la standul la Polirom, unde s-a intretinut 2-3 minute, pe teme livresti, cu un domn si a dat peste el Dan Capatos, cu care s-a si salutat pe fuga…; apoi la Curtea Veche, unde a primit niste carti din partea cuiva de acolo – una dintre ele, Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar, autor: Karel Čapek -, dupa care s-a facut nevazut; era singur (ma rog, cu cel putin doi SPP-isti) si vorbea mult la telefon. N-am vazut de multa vreme un “al doilea om in statul roman” atat de stingher, intr-un loc atat de populat. Marele favorit al alegerilor prezidentiale de peste un an se afla intr-un loc public, insa lucrul asta nu parea sa intereseze pe foarte multa lume, ceea ce nu stiu daca e neaparat o surpriza, dar un semnal subtil nu tocmai placut, ar putea fi.

Trecutul politic recent al tarii ne-a propus cam de fiecare data, sa alegem in turul doi al prezidentialelor, intre doua personaje total indezirabile; Crin, desi nu o spune, e la umbra “marelui rosu” si bine n-are cum sa-i fie. Din pacate, apele se aseaza din nou de o asemenea maniera incat, peste un an, lumea va trebui sa aleaga din nou raul cel mai mic si nimic in plus. In Romania, functia prezidentiala se dovedeste o povara prea mare pentru niste insi fie prea slabi, fie prea ticalosi, fie prea neinstruiti; si e firesc sa fie asa, pentru ca mult iubita republica, pe care o slavesc atatia (oare de ce?!…), daca a facut un “mare bine” acestei natii, se pare ca asta e: a pus in mana prostimii destinul unui stat care a fost strans de pe coclaurile istoriei si ridicat cu forta din noroi, de un rege si nu de un presedinte.

Mi-l amintesc pe Crin Antonescu, cel din urma cu cativa ani, care nu se ferea sa pomeneasca in aparitiile publice de optiunea sa monarhica: “Eu personal continui să cred că o monarhie constituţională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o ţară ca România şi nu mai aduc acum argumentele, pot să o fac pe larg, cred că se şi cunosc… Nu ştiu dacă va fi posibil acest lucru, dar în ceea ce priveşte convingerea mea, să nu aveţi nicio ezitare”.

Ei bine, daca asa stau lucrurile, iar convingerea lui Crin Antonescu a ramas aceeasi, ma intreb de ce nu si-a asumat Crin Antonescu acest proiect politic pentru Romania, din clipa cand a devenit presedintele PNL?! Indiferent, de motivele sale, a gresit ca nu a facut-o, a avut de pierdut; poate ca acum nu mai era cu PSD-ul la guvernare, dar cu certitudine nu era azi atat de singur.

Si-mi mai amintesc ca a declarat candva acelasi Crin, ca va fi el cel care va face opozitie guvernului condus de Victor Ponta – aceasta uriasa gogoasa cu nimic, tavalita abundent de televiziuni, prin zaharul datator de sperante false si dependente riscante; dat fiind faptul ca s-ar putea sa fie pus in pozitia de a se tine de cuvant, ar fi bine pentru cariera sa politica, daca va trebui sa moara, sa o faca “in picioare”. Daca nu pentru altceva, atunci macar pentru ca a ales candva sa devina profesor de istorie, una din indeletnicirile fascinante si partial neintelese ale lumii moderne.

Stiu, decat prost insotit, mai bine singur; dar singur, un om politic nu este mare lucru, de cele mai multe ori, nu este nimic; iar Crin Antonescu e singur, in prea multe privinte.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.