Dezmăț

Nimic despre Neruda si referirea lui la ciresi…

Cand ai trei-patru ani si te trezesti intr-o dimineata uitandu-te in sus, de sub un cires de mai, ei bine, se-ntampla lucruri… Mai exact, te straduiesti ca langa acel cires sa apara altul, anul urmator altul, si tot asa… Ciresul ala de la fereastra odaii dinspre miazanoapte nu mai e de 10-15 ani, timpul lui se terminase.

In prezent sunt sase in curtea din spatele casei bunicilor, si inca trei se grabesc sa-i ajunga din urma. Cand infloresc, e teribil; albinele care se strang in ei zile la rand au concerte unplugged in cascada; odata ce-au inceput sa se coaca, sunt pasarile cerului care se autoinvita negresit la masa, in fiecare dimineata.

Singule zile cu liniste ale ciresilor mei sunt cele ploioase, atunci sunt lasati in pace de toata lumea; primavara asta, cineva a exagerat cu ploaia in sud si ciresele nu sunt ca anii trecuti, s-au chinut un pic din cauza lipsei de soarelui; chiar si asa, mai putin aratoase, gustul e acelasi, ca acum 28 de ani; la asta n-ai cum sa te-nseli, nu se uita. E-n ele parfumul fiecarui inceput de vara al anilor unui copil care-a avut privilegiul sa nu traiasca printre betoane, cu cheia de gat, nici prin gradinite, ca cei mai multi din generatia lui, ci undeva pe-aproape de Dunare, inconjurat de umbra plopilor, a salciilor, a duzilor, a nucilor si a salcamilor uitati de vreme.

In amintirea libertatii si a bucuriei desavarsite a zilelor de-atunci, nu stiu sa fi trecut vreun an in care sa fi ratat intalnirea cu ciresele din satul ala in care nu se mai intampla acum aproape nimic. Si totusi, daca mergi acolo, ridici o scara din lemn interminabila, o rezemi de trunchiurile zvelte si lucioase ale ciresilor si incepi sa te cateri, treapta cu treapta, catre dulcele ravnit, te vei simti de mii de ori mai om decat atunci cand mergi sa cumperi niste cirese de la supermarket sau din piata; in lumea in care traim azi, nu-i vreme insa de povesti cu ciresi; daca-ar fi fost, poate v-as fi spus doua-trei, comparabil cu ce-a scris Creanga; asa, am azvarlit cateva poze si cateva randuri, care nu stiu cat farmec mai au pentru oamenii prinsi in graba permanenta si goala dupa lucrurile mari importante pe care trebuie sa le bifeze in vietile lor.  

Sa stiti, totusi, ca scarciumul de sub cires, asa nesigur si anacronic cum era, nu da doi bani pe leaganele colorate si ultramoderne din parcurile de azi; cine-a avut asa ceva, chiar daca unii au luat inevitabil si cateva trante zdravene, stie despre ce vorbesc.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.