Dintr-o carte albastră

Dintr-o carte albastră

“Tu stii sa urasti?, a intrebat-o fara sa se intoarca spre ea. Nu, a raspuns surprinsa. Atunci, inseamna ca nu stii nici sa iubesti, a continuat Saul, intremat complet de-acum si sigur pe sine ca un derdelus. Poate ca nu stiu sa iubesc, dar o fi putin ca stiu sa legan?, a zis ea, iar vocea i-a alunecat pe sandalele cu nojite. Saul le-a observat abia atunci cand s-a intors spre ea si s-a indragostit de urmele pe care vocea ei le lasase, trecand prin sandale, pe asfalt. Erau niste urme albastrii, ca de motorina picurata dintr-un camion si calcata apoi de sute de masini in viteza. Erau mate de-acum si miroseau a smoala incinsa ori a asfalt aburind, oricum ceva ce-i lasa apa-n gura. Femeia asta avea vocea albastra. Cum te cheama?, a intrebat-o el, tragand o jumatate de portie de aer in piept. Vara. Ce e cu vara? Te-am intrebat cum te cheama, te simti bine sau te-a ametit si pe tine caldura? Vara ma cheama, Paul, a spus femeia mic. Si deodata parul ei rosu s-a umflat de vant si s-a facut ca o flacara din aia care se vede in filmarile de la televizor cand iau foc mii de hectare de padure in America. Saul a izbucnit intr-un rad dement, imposibil de potolit. Saul si Vara, auzi, Saul si Vara. Ce Saul?, a intrebat flacara. Saul ma cheama pe mine, nu Paul, cum ai inteles tu pentru ca ti se pare un nume mai normal, cum intelege  absolut toata lumea, desi s nu seamana cu p la nimic.”

***

“A plecat incercand sa caute in el locul ala vulnerabil pe care calca Ivancuta, fara sa fi vrut, mereu cand se-ntalneau. Dar in minte nu i-a venit decat ca a uitat sa treaca pe lista de piata castraveti. Asa, sa nu uie sa ia castraveti. S-a rusinat de fuga mintii lui in castraveti, cum se rusina de fiecare data cand isi dadea seama ca-i fuge mintea de la chestii importante. Bine ca nu-si dadea seama prea des, ca s-ar fi-mbolnavit de mult si de altceva, ceva diferit de durerea pe care o purta cu el ca pe un drapel pe catarg, inghitit tot, fluturand pe dinauntru cu disperare, ca la furtunile de gradul zero. Si-apoi se gandi ca, totusi, e-atat de bine ca sunt in noi locuri in care nu putem cauta. Ca nu ne suntem nici mereu, nici peste tot accesibili. Pe-acolo, cel mai probabil, ne respira sufletul, pe-acolo sangele nu se face piatra. Acolo suntem vii, chiar daca nu totdeauna si nevatamati. Acolo suntem pasari. Si, brusc, Saul zambi ca unei vedenii minunate si iuti pasul cu un fel de bucurie pe care n-o mai simtise de mult, nic nu stia sa puna degetul pe harta memoriei si sa arate cand.”

***

“Vara a deschis ochii si s-a uitat peste cap. A vazut teiul din fata ferestrei si s-a trezit gandind, dar parca nu cu gandul ei, ci cu unul cu totul strain, ca, indiferent ce-ar fi, copacul ala va face sa se rezolve orice problema care va aparea, doar cine-a mai vazut casnicie fara probleme? Saul a simtit miros de dulce-ars venind dinspre bucatarie si-a muscat amandoua buzele ei, pana aproape de sange. Amos!, a auzit el, si lacrimile i-au tasnit printre pleoape. Femeia asta s-a nascut sa ma faca de ras, a gandit in timp ce mana lui i-a gasit ei sanul drept, care ingana ceva in limba lui, insa nu-l auzea nimeni. Nici nu era san, era un iepure, dar asta nu stia niciunul dintre ei si nici macar iepurele, ca iepurii n-au constiinta de sine. Ce e drept, nici sanii n-au.”

***

“Toti oamenii spun ca vor o dragoste frumoasa, Saulul meu, dar asta nu e adevarat, pentru ca toti vad dragostea ca pe o masinarie neobosita, infailibila, al carei carburant e aerul. Oamenii vor doar ca dragostea sa mearga unsa, sa functioneze in interesul lor, sa nu se strice nimic la ea vreodata, iar ei sa nu fie soferi, nici mecanici, sa fie doar pasageri lenesi, stand pe bancheta din spate in pozitia pica, para malaiata. Dragostea e o limuzina de lux care traieste in imaginatia lor bogata si lipseste meritat din viata lor saraca.”

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly