Elena Udrea, an Old Milf for the 60th Anniversary of President Traian Basescu

Fundul Elenei Udrea si privirea lui Traian BasescuSa nu va lasati nicio clipa indusi in oroare eroare de titlul in limba lui Shakespeare! Ceea ce am sa va spun, va fi scris in limba romana. Mi-a sugerat cineva un, sa stiti, un titlu aproape la fel de bun ca si acesta; suna cam asa: “Cat mai costa kilu’ de carne de ministru, in viu?”. Avand in vedere ca nu este inca sezonul pentru asemenea chestiuni si trimiteri de ordin gastronomic, am ales varianta in engleza, gandindu-ma bineinteles si la perspectiva unei eventuale preluari a acestui articol de catre CNN via A3…

Aceasta postare s-ar mai fi putut numi si “Gaura neagra din vesmintele de latex mulat ale guvernarii” sau “Pata alba de pe frunza verde a rochitei de ministru, D&G”, dar pentru ca nu doresc niciun moment sa o mai persiflez pe doamna Elena Udrea si aparitiile sale glossy-tramp, ma voi rezuma la a spune ca, intamplator sau nu, astazi este ziua Excelentei Sale Abtiguite, domnul Traian Basescu, caruia sigur ca ii voi ura cu acest prilej viata lunga si umilinte nenumarate, pentru ca asta ar merita.

Si tot intamplator, zilele acestea, intrebata ce-i transmite presedintelui de ziua sa, Elena Udrea s-a dat lovita – mimand surprinderea mai prost decat ar mima pana si-un orgasm conjugal -, si a lasat sa se inteleaga ca nici nu-si mai amintea foarte precis cand este aniversarea parintelui ei spiritual in ale albiei politice. ( Sigur, asa cum ii spuneam cuiva pe Facebook, cum am constatat si personal – vine un moment, in viata oricarei femei de succes, cand aceasta refuza sa-si mai aduca aminte cand e ziua de nastere a aluia la care privea ca la Dumnezeu…, care a facut-o din nimeni pe lume, un “vantura lume”… Cand interesele o cer, nimic nu e prea complicat, nici macar o amnezie care te faci sa arati in ochii tuturor ca un mascaricisinistru.)

Daca as fi rautacios, as afirma si eu, asemenea unor prieteni, ca doamna se afla intr-o incurcatura vizibila, din cel putin doua motive: primul, ziua lui Traian Basescu, pare sa fie in fiecare zi – acesta tinzand sa devina singurul barbat care s-a nascut de ziua lui, vorba lu’ Pavel stratan; al doilea, conform programului de la statia Peco a Palatului Cotroceni, doamna este familiarizata mai degraba cu noaptea presedintelui, si mai putin cu ziua…

Din fericire, doamna Udrea este atat de putin inteligenta, incat uneori este incapabila sa sesizeze ridicolul situatiilor in care se afla si penibilul cuvintelor pe care le slobozeste pe gurita, alteori se simte indreptatita sa se erijeze in purtatoare stindardului emanciparii femeilor din Romania, iar alteori chiar se simte suficient de comptenta incat sa ne trateze de sus si sa ne mustruluiasca zdravan, dandu-ne tuturor celor care o criticam, lectii de conduita si gandire “open-mind”.

Nu cred ca exista om cu creierul in stare de functionare in aceasta tara, care sa creada  vreo secunda ca aceasta femeie este astazi in pozitia deloc usor de atins in care se afla, datorita meritelor personale, capacitatilor sale intelectuale si instruirii impecabile pe le poseda. Si atunci cu ce drept, ce o recomanda pe femeia asta, parasuta(ta) vremelnic cu fundul pe un furcoi de bani, intr-o demnitatea publica, sa se comporte pe unde-apuca cu dezinvoltura unui om valoros, care are in spate realizari profesionale si exemple ale unor reusite personale solide, in baza carora este oricand indreptatita sa se dea pe sine exemplu de urmat in fata unei mase de oameni care excede cercul restrans al prietenilor de familie si cunostintelor? Raspuns: cu niciun drept.

Nimic din trecutul si prezentul acestei femei nu o califica si nici macar n-o recomanda pentru rolul de lider, idol, conducator al unui guvern , al unei tari sau mai stiu eu ce grozavie; absolut nimic, nici macar vocea si talentul ei, vorba filmului; ea este, si am sa o spun de cate ori va fi nevoie, tabloul perfect al parvenitismului clientelar si al haznalei politice si economice in care traiam de peste 20 de ani. Cine vede in ea altceva, sa mearga urgent la un oculist, ca e grav…

Acum, sa va spun ceva: daca as fi un ziarist de tabloid jegos sau de revista de 2 lei, prin care pozeaza sexy-languros toate stoarfele, si as mai fi si un pic certat cu doamna Udrea, as putea scrie fara nicio apasare cam asa…

“Orice rapandula ordinara, fara educatie si fara bunsimt, cu porniri de tata si impresii de diva inchipuita/femeie fatala sau de succes, dupa caz, se despoaie cat ai clipi pe unde-ajunge,  ba chiar cred ca s-ar lasa si-n tatele goale, din proprie initiativa , daca cineva i-ar garanta ca lucrul asta o va ajuta cumva sa prospere rapid si sa devina regina in inalta societate.

Genul de toapa proasta, de tuta cu ambitii care iti spune oricand in fata superior, ipocrit si cu tupeu de mahala, ca tu esti un nimeni si ca ea e cineva – pentru ca s-a descurcat, a stiut ce compromisuri sa faca, cand, si cu cine, a stiut sa se orienteze, a stiut ce vrea, a stiut ce sa aleaga si a avut noroc – cand de fapt, contrar aparentelor, e doar un exemplar josnic demn de scarba, prizonier al unor combinatii care put ca  un WC public neingrijit, care a fost propulsat fara niciun merit in varful unui morman de gunoaie, de pe urma caruia se hranesc cu totii.

Ma intriga si ma irita peste masura genul asta de oameni, nesimtitele de profesie care se dau femei de cariera dupa ce au inghitit de pe urma tuturor erectiilor cu care viata le-a prilejuit intalniri de taina la drum de seara, femei absolut banale, de duzina, care se imagineaza niste frumoase, niste pretioase, niste deschizatoare de drumuri, cand nu sunt decat niste desfacatoare de buze si picioare, sugative de esenta de zeama de card bancar…

E plina piata de tot felul de carpe, fara calitati deosebite, care isi manufactureaza cu rabdare si siretenie imaginea, isi spoiesc infatisarea si intreaga lor viata, isi ascund caracterul si intentiile marsave si se arata lumii ca fiind persoane serioase, decente cu judecata dreapta si intentii laudabile, chibzuite, capabile sa salveze planeta de la scufundare si tara de la dezastru.”

Dar nu sunt un astfel de ziarist, asa ca nu pot sa scriu asta despre nimeni, pot doar sa o gandesc, ori de cate ori mi se arata ostentativ un anumit gen de oameni si-mi sunt prezentati ca posibila alternativa la haosul din tara si la lipsa de viziune a conducatorilor ei.

Funny thing is…, viata a facut ca pana acum, sa intalnesc indeajuns de multe femei admirabile; si stiti ceva, niciuna… ba, absolut niciuna nu seamana in vreun fel cu Elena Udrea, din niciun punct de vedere. ( Sigur, poate nu ma stiu eu cu oamenii de bine si de succes ai tarii, si-asta e adevarat…) Oare de ce? Sa nu fie acele femei indeajuns de bune sau poate, mai degraba, sa nu fie Elena Udrea ceea ce vrea (cu atata abnegatie) sa para si sa ne convinga pe toti, ca este?!

Vorbeam cu cineva si ii spuneam ca m-am saturat sa o aud pe doamna Udrea exersand la adresa noastra, a celor care indraznim sa avem o parere diferita de a dumneaei in mai toate lucrurile care tin de viata asta ticaloasa, formulari de genul asta: ‎”Recomand tuturor să încerce să treacă peste propriile lor umori şi tare sociale demne de cretacicul patriarhal.” Si ii spuneam ca ma gandesc sa scriu pe marginea acestui subiect, poate un pic mai dur, dar cu argumente, riguros si aplicat, ca un mic deontolog ratat…; constat ca nu am fost capabil de un astfel de text si va spun si de ce: tehnic vorbind, a raspunde unei comunicari ca aceea pe care o utilizeaza tot mai frecvent in ultima perioada doamna Udrea, altfel decat returnandu-i cum se spune la tenis de camp – fie in picioarele, fie in abdomenul adversarului, adica la corp-, ar fi o naivitate pe care nu vreau sa mi-o asum si pe care inca mai sper ca nu si-o vor asuma nici adversarii politici ai doamnei Udrea, atatia cati isi vor mai permite sa fie anul viitor.

O femeie care reuseste pe cont propriu nu are atitudinea sfidatoare a doamnei Elena Udrea; n-o va avea niciodata. Stiti de ce? Pentru ca nu a primit gratis sau contra “altor servicii” ceea ce are, a muncit pentru a obtine; iar atunci cand muncesti pentru ceea ce ai dobandit, toate etapele prin care treci, cu fericirile si necazurile lor, te invata sa apreciezi ceea ce ai reusit cu decenta si cu o mandrie ascunsa, fara sa faci caz de noul statut, fara sa te afisezi ca o pitipoanca cu pantofi pe care nici macar nu stii sa-i porti, fara sa privesti de sus, cu superioritate, si dand replici de prost-gust, ci traind in liniste, vorbind cuminte si bucurandu-te de ceea ce ai, iar daca poti ajutand, atat cat consideri, pe cei care au nevoie de tine.

Daca vreti si o alta comparatie – de care aproape ca-mi e jena -, puneti in oglinda toate grairile ingaimate printre dintii strepeziti ai Elenei Udrea, de cand o stim noi, si discursul rostit de Mihai I in Parlamentul Romaniei. O diferenta, as spune eu, nemasurabila. Vedeti? Acum e simplu: ce alegeti intre aparitiile gaunoase ale acestei femei care se vrea a reprezenta viitorul – dar nu e decat o paiata, prietena a omului de tinichea -, si cuvintele acelui batran care desi reprezinta trecutul, v-a schitat in cateva minute, cu precizie elvetiana si har artistic italian, in vorbe memorabile,  viitorul catre care ar trebui sa tindem fiecare dintre noi separat si impreuna ca si natie, daca mai vrem sa ne pastram identitatea nationala.

Vi se arata 2 cai, de fapt ele ni se arata tot timpul…; chiar si atunci cand sunt mai multe, ele sfarsesc la un moment dat prin a se reduce la 2…, un fel de “my way or the highway…” ( voi fi criticat pentru asta, stiu…).  Aveti de ales intre veritabil si surogat, intre original si fake, intre chinezarii si handmade, intre indobitocire si desteptare, intre dictatura bunului plac si libertatea bunei cuviinte, intre responsabilitate si “miserupism”, intre etica si smecherie, intre blandete si cruzime, intre prosperitate si saracie, intre iubire si ura, intre unire si dezbinare, intre bine si rau, intre lumina si intuneric, intre prostie si inteligenta, intre un spectacol de manele si o piese de teatru, intre onoare si dezonoare, intre dreptate si nedreptate, intre adevar si minciuna.

Acum, incercati sa luati fiecare atribut pozitiv dintre cele enumerate mai inainte si vedeti cate dintre ele i se potrivesc doamnei Elenei Udrea!… Incercati acelasi exercitiu si in privinta domnului Traian Basescu. Va ies putine, asa-i? Nu ma mir. Apoi, ganditi-va cati ani au avut la dispozitie sa deprinda macar o parte dintre ele…; cat timp pierdut pentru noi, nu-i asa? Prea mult.

Daca va place agonia sau si mai rau, starea de coma indusa, mergeti la chioscuri urgent si epuizati tirajul revistei Tabu, numarul in care doamna Udrea a pozat ridicol si jenant, facandu-i astfel un cadou amar lui Traian Basescu, cu ocazia implinirii a 60 de ani, si un cadou otravit voua, care veti merge la anul sa votati. Daca nu va place, e si mai simplu: ignorati-o si vorbiti-i, fara ezitare, o data la 4 ani, in modul cel mai transant de care sunteti capabili. Iar eu inca mai cred ca sunteti capabili.

Stii ca e pamflet, ia-l ca atare!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Tagged on: ,

Leave a Reply!