Dragos Sorin Nicula

Facerea de bine e…

 

 Never waste your time…si atunci, constienti fiind de lucrul asta, unii dintre noi chiar patiti, de ce ramanem consecventi, prieteni ai unor principii, ai unui fel de a ne manifesta, ai unei atitudini sau unui mod de a actiona si reactiona? Suntem cumva masochisti, suntem prosti, nu avem suficient autocontrol, avem un suflet prea mare?


Nu. O facem pentru ca asa am fost construiti si educati, pentru ca asa suntem si asa ne place sa fim, pentru ca desi am putea sa fim exact invers, ne incapatanam sa credem ca e bine sa ne comportam asa cum stim noi ca e inscris in felul nostru de a fi. Ne simtim bine in pielea noastra, cu noi insine, stiind ca ceea ce intreprindem la un moment dat e corect si bun, ca ajutam , ca facem un gest frumos, din suflet pentru cineva care ne e drag sau pentru o cauza in care credem.


Se intampla de multe ori sa vina multumiri, de multe ori nu se intampla nimic sau se intampla exact invers: vine mizerie, vin rautati gratuite, vine dispret si gesturi care te schimonosesc de durere, vin nedreptati si vorbe aruncate prosteste, fara sa contina macar o boaba de adevar, vine exact ceea ce nu meritai sa primesti vreodata.


Te intrebi de ce asa, incerci sa intelegi ceva, esti furios, stii ca ai putea sa platesti cu aceeasi moneda oricand, daca nu mai rau; uneori nu rezisti tentatiei si o faci, insa de cele mai multe ori iti spui ca tu nu esti asa, si nu doar iti spui, chiar asa si este , te opresti o secunda in loc, mai privesti o data intr-acolo, dupa care dai pagina; e singurul lucru pe care il poti face, care te caracterizeaza, care nu incalca niste  crezuri personale sau invataminte insusite si care nu intra in conflict cu personalitatea ta.


Avem cu totii, sau cel putin asa zic eu c-ar fi normal, niste idei fudamentale dupa care incercam sa ne ghidam intodeauna, pe care le respectam; sunt convingeri personale de la care tindem sa nu ne abatem in momentele importante ale existentei noastre, tocmai pentru ca ele de definesc in mare masura caracterul, sunt acele mici caposenii de care uneori tinem cu dintii si bine facem ca tinem, valori primordiale in care credem, dupa care ne conducem din punct de vedere comportamantal si nu numai. Ele ne fac sa fim si sa ramanem asa cum ne sta noua bine, adica oameni, nu umbre in pantofi.


Am invatat in timp sa zambesc mizeriilor care mi se intorc pe nedrept, desi n-as fi crezut ca o pot face deloc, pana nu demult; imi vine sa rad cu pofta, in fata lor, de oamenii absurzi si orbi, de rautatea si de prostia lor, nejustificate, de greselile si lipsa lor de bun-simt elementar,  de cate ori le vad, le stiu sa le simt indreptandu-se spre mine. Si-i las asa, desi ma afecteaza vizibil uneori, desi le-o spun cand cred eu ca merita sa o spun, caci sunt convins ca orice ar face ei, eu nu ma schimb; imi asum modul asta de a privi lucrurile, cu plusurile si minusurile lui, pentru ca asta-i ceea ce ma reprezinta pe mine.


As putea fi in toate felurile din lume, cu o relativa usurinta; inteligenta si capacitatea de adaptare la aproape orice mediu, om si circumstanta, mi-ar facilita lucrul asta, fara mari eforturi; si totusi nu o fac, de ce as face-o? Nimeni si nimic nu merita pe lumea asta un sacrificiu atat de mare cum este acela de a te ascunde pe tine insuti de ceilalti. UPDATE: Iar a te ascunde, a te indeparta, a respinge sau a fugi de cei care te iubesc si carora le pasa de tine, respectiv de cei pe care ii iubesti, e o dovada de prostie si de goliciune interioara, pe care cu greu o mai poti surmonta de la o anumita varsta; ramai asa, cu acest handicap sufletesc, pe care il cari toata viata cu tine incercand sa umpli acel loc gol cu orice altceva si mirandu-te mereu ca nimic din tot ce incerci nu il poate umple vreodata.

“Poti sa te decorezi cu penele altei pasari, dar nu poti zbura cu ele.”

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.