Dragos Sorin Nicula

Miruna Munteanu: “Ce am învățat la Reuters nu ar încăpea în 10 manuale”

 “Nu am nicio îndoială că jurnalismul este o meserie de vocație”

Miruna Munteanu

Dragos Sorin Nicula: Esti ziarista dintr-un accident; asa ai zis. Cum se face ca cei mai buni ziaristi apar astfel, fara studii de specialitate, fara sa fi visat si sa se fi pregatit de mici pentru asta?

Miruna Munteanu: Sunt jurnalist printr-o mare sansa. Cand m-am prezentat la interviul care m-a adus in presa, in toamna lui 1993, cautam o slujba temporara, pe perioada studentiei. Foarte repede mi-am dat seama ca nu vreau sa fac altceva. Nu eram nici pe departe un caz singular. Foarte multi tineri isi incercau norocul (si talentul) in jurnalism, aflat inca in plin proces de reinventare dupa 45 de ani de comunism. Sute de studenti se prezentasera deja la preselectia organizata de “Evenimentul zilei”,  anuntata prin afise in holurile principalelor facultati bucurestene.  Unii dintre ei mai lucreaza si astazi in presa. Foarte multi au renuntat.

 Nu am nicio indoiala ca jurnalismul este o meserie de vocatie. Sau, cum spunea un vechi gazetar, din facultatea de jurnalism ies exact atatia ziaristi cati au intrat. Si mai am convingerea ca cea mai buna scoala de presa este redactia. Nu vreau in niciun caz sa subestimez importanta instruirii teoretice, dar una e sa inveti despre genurile jurnalistice si altceva e sa scrii un reportaj sau sa documentezi o ancheta. In redactie ti se ascute instinctul pentru stire, te obisnuiesti cu adrenalina termenelor de predare si cu programul complet imprevizibil. Inveti sa triezi rapid informatia relevanta dintr-un munte de maculatura sau sa-i depistezi pe nebunii care graviteaza constant in jurul institutiilor de presa. Inveti sa vorbesti cu oamenii si mai ales sa-i asculti, sa-ti faci “intrari” si sa cultivi relatiile utile profesional. Sunt experiente pentru care nu te poti pregati din carti, ci doar ucenicind pe langa confrati mai vechi in meserie.

Aceasta concluzie mi-a fost confirmata in Marea Britanie, unde marile trusturi de presa (BBC, Reuters) organizeaza propriile cursuri de calificare pentru jurnalisti debutanti. Preselectia e crancena, iar studiile superioare sunt o conditie obligatorie. Nu insa cele jurnalistice. Sunt adeseori preferati absolventii de Drept sau de stiinte Economice. Tehnicile de redactare si documentare se invata apoi, in cateva luni, dupa care urmeaza “stagiatura” in redactie.

Am avut norocul sa vad la fata locului cum functioneaza sistemul. In 1996 am castigat o bursa Reuters si am plecat la Londra sa invat cum se scriu “stirile internationale” (programul se numea “Writing International News”; exista si azi). Am facut parte din ultima promotie a legendarului George Short (care a murit in primavara urmatoare) si l-am avut ca profesor pe Ron Thomson, detinatorul recordului absolut in materie de corespondente de razboi. Spunea, zambind, ca prima a fost de la Debarcarea din Normandia – niciodata nu am stiut daca vorbea serios sau glumea.

 

DSN: Ce invata un jurnalist roman din experienta Reuters? Vorbeste putin despre ce se intampla in asemenea locuri, din perspectiva meseriei?

MM: Ce am invatat la Reuters nu ar incapea in 10 manuale. Acolo am auzit prima data despre “jurnalistul complet”, capabil sa-si adapteze stilul oricarui mediu de presa: ziar, agentie, radio sau televiziune. Ni s-a explicat ca acesta este viitorul si cheia supravietuirii in meserie. Am fost instruiti in acest sens, intr-un moment in care, in Romania, nimeni nu s-ar fi gandit la asa ceva. Acum, marea provocare a devenit, desigur, Internetul. Am constatat-o anul trecut, cand am castigat si “perla coroanei” programelor Reuters: o bursa de cercetare la Oxford, in cadrul Institutului de Studii Jurnalistice. Am fost uluita sa constat cat timp si cate resurse se aloca studierii impactului noilor tehnologii asupra jurnalismului, fie ca e vorba despre presa on-line, bloguri sau retele sociale.

 

DSN: “Sunt jurnalist, niciun politician nu mi-e prieten!” Spune-ne cate ceva despre acest mod de gandire, de a vedea lucrurile!

MM: Avertismentul asta l-am postat sub profilul meu de pe Facebook, dupa ce am constatat ca foarte multi politicieni imi cereau “prietenia virtuala”. Am stat la inceput in cumpana daca sa le dau tuturor acceptul sau sa-i resping pe toti. Varianta a doua mi s-a parut absurda – pe multi ii cunosc personal si anumite postari chiar ma intereseaza. Am vrut insa sa fie clar de la inceput – si pentru ei si pentru ceilalti amici din lista mea – ca politicienii imi sunt cunostiinte, nu prieteni. Nu ma trag de bracinari cu niciunul dintre ei.

 

DSN: De ce nu ai blog si cand iti faci ? Daca raspunsul e negativ, care sunt motivele tale?

MM: Cred ca deja exista mai multe bloguri decat cititori de bloguri. Ca sa poti spera la o audienta rezonabila trebuie fie sa ai deja o notorietate extraordinara (vezi Mircea Badea), fie sa-ti gasesti o nisa clara. Eu, de pilda, urmaresc cu mare placere blogul lui Octavian Coifan, specializat in parfumerie (ca forma de arta si referinta culturala). In politica e aglomeratie mare si vocile avizate sunt sufocate de o multime de amatori mai mult sau mai putin dezinteresati. Un brand puternic iti ofera vizibilitate. Cand scriu, imi place sa fiu citita. Si platita. Daca pot sa scriu pe bani, de ce as face-o gratis?

 

DSN: Voiculescu , Vantu,  Patriciu; cum e?

MM: Pe Vantu si pe Voiculescu nu i-am vazut niciodata in carne si oase. Nici nu am vorbit la telefon sau nu mi-au comunicat vreun mesaj prin terti. Pe Dinu Patriciu cred ca l-am intalnit de trei ori in viata, cand lucram la ZIUA, la niste festivitati ale redactiei. Nu cred ca am schimbat in total mai mult de 10 cuvinte. As putea spune ca relatiile mele cu “mogulii de presa” sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire.

 

DSN: Trei joburi: online, ziar, tv; ai renuntat la unul.  De ce e greu, asa cum ai zis, sa faci fata?

MM: Jobul de la “CorectNews” – portalul on-line gandit de Sorin Rosca Stanescu – a fost cel mai solicitant pe care l-am avut vreodata. Pentru ca in on-line nu exista niciodata pauza. Esti in priza 24 de ore din 24. E adevarat ca lucram o zi da si una nu (imparteam functia de redactor-sef cu Oana Stanciulescu), dar in ziua libera nu voiam decat sa dorm. In plus detest sa-mi pierd vremea cu sedinte si rahaturi organizatorice. Asa ca am decis ca doua joburi sunt suficiente, chiar si in vremuri de criza.

 

DSN: Jurnalist politic; de ce politic, cum s-a intamplat, de ce nu de IT, sa zicem?

MM: Pentru ca lucrurile intersante aici se intampla. Deciziile care ne afecteaza viata din politica vin. Dar, in 18 ani de presa, m-am ocupat de domenii foarte diverse. Am debutat la “fapt divers”, cu crime si violuri. Prin 1995, ma intalneam cu Dan Capatos la Politia Capitalei, unde ne bateam pe “subiectele” cele mai suculente. Asta ca sa vezi cat de imprevizibile pot fi traseele profesionale in breasla noastra. Pe vremea aia, Mircea N. Stoian era coleg cu mine la ZIUA si scria la… Cultura. Bine, de altfel.

 

DSN: “Figura feminina si scriitura riguroasa” era o caracterizare; buna, zic eu; tu cum te autocaracterizezi; personal si profesional.

MM: Nu ma autocaracterizez. Mama m-a invatat ca lauda de sine nu miroase a bine. Apoi am aflat despre necesitatea “autopromovarii”. Cele doua teorii sunt atat de contradictorii, incat nu ma pot hotari la o cale de mijloc.

 

DSN: Sub ce slogan ai desfasura tu o campanie antifumat in Romania? 🙂

MM: Sunt o fumatoare inraita. Nu m-as asocia niciodata cu o campanie impotriva viciului meu favorit. 

 

DSN: Care–s calitatile tale care crezi ca te-au ajutat in meserie, la inceput si pe parcurs?

MM: N-as putea sa le enumar si sa mimez in acelasi timp modestia.

 

DSN: Nu toti care scriu la ziar sunt jurnalisti. Cum te raportezi la ei, la ceilalti ? Ce inveti de la ei, dar ei de la tine?

MM: Evident ca nu. E o mare diferenta intre “jurnalist” si “publicist”. In ziare isi publica opiniile tot felul de oameni – de la politicieni, scriitori, sau filosofi, pana la dive de televiziune. Pe unii ii citesc constant, pe altii nu. Repet, este vorba despre editoriale si comentarii, adica despre partea asumat subiectiva a presei. Ce invatam unii de la ceilalti? Sa evaluam puncte de vedere diferite. Acesta e unul dintre rolurile fundamentale ale presei intr-o societate democratica: sa fie un spatiu al dezbaterii publice.

 

DSN: Zi cateva nume de jurnalisti romani care it plac, ce admiri la ei! Care’s modele de afara? Pe cine citesti tu?

MM: Nu ratez niciodata editorialele Leliei Munteanu: analiza lucida, umor fantastic, scriitura exceptionala. In materie de jurnalism, cred in maestri, nu in modele. Intr-o meserie atat de creativa, mi se pare o tampenie sa incerci sa imiti pe cineva. Eu citesc pe oricine furnizeaza informatii care ma intereseaza.

 

DSN: Hai sa facem o trece in revista a ziarelor autohtone, care-i principala slabiciune a fiecaruia?

MM: Toate au in comun aceeasi mare slabiciune: tot mai putini oameni cumpara ziare.

 

DSN: Cum comenteaza un un ziarist faptul ca Click, Cancan, Libertatea si cele doua ziare de sport domina peisajul presei? Ce semn e asta?

MM: Fenomenul e absolut normal, se intampla la fel aproape peste tot in lume – mai putin in tarile in care statul intervine masiv in sectorul media (cazul Frantei, de pilda). Sa lasam ipocrizia la o parte si sa recunoastem ca publicul larg este mai degraba dispus sa plateasca pentru divertisment decat pentru informatie.

 

DSN: Care-i cea mai mare provocare pentru tine, din punct de vedere profesional, in urmatorii 4-5 ani?

MM: Sa continui sa traiesc exclusiv din presa.

 

DSN: Cum suna cel mai neasteptat compliment primit vreodata de tine de la un om politic ( barbat)?

MM: Ca scriu ca un barbat.

 

DSN: Iti stiu pozitia fata de avorturi, care e pozitia fata de legalizarea prostitutiei?

MM: Complet pentru. Ma exaspereaza ipocrizia si cred ca politica strutului e complet contraproductiva. Prostitutia a existat intotdeauna, chiar si in cele mai represive societati. Nu poate fi starpita, dar ar putea fi controlata.

 

DSN: Crezi ca, daca inlocuim prostitutele cu pantaloni, cu cele cu fusta/rochie, politica romaneasca va avea mai mult de castigat?

MM: Prostitutia politica mi se pare mult mai nociva decat aia de pe centura. Genul celui care isi vinde constiinta este irelevant.

 

DSN: In ce masura consideri ca aparitia tot mai evidenta, in presa, a mult iubitilor intelectuali, poate ajuta jurnalismul, dar si societatea? Sunt oameni care scriu bine altceva, dar care in presa o fac interesat…, sau cel putin, tendentios.

MM: Nu cred in generalizari. Si nu calific automat drept “interesate” parerile care nu coincid cu a mea. Sigur, exista cazuri punctuale in care prezumtia de sinceritate nu prea mai functioneaza.

 

DSN: Faptul ca institutiile media sunt sub o influenta politica constanta dupa ‘89, poate fi schimbat? Cum? In ce masura lucrul asta a tras in jos media autohtona?

MM: Toti politicienii sunt supusi tentatiei de a controla presa. Toti ne adora cand sunt in opozitie si ne detesta cand ajung la putere. Cata vreme presa a fost puternica economic, influenta politica nu a putut denatura major peisajul media. Situatia s-a deteriorat insa dramatic in ultimul deceniu. O presa puternica nu poate fi decat o presa independenta financiar. Dar asta devine din ce in ce mai greu de realizat, chiar in afara contextului romanesc. Statul ar trebui sa intervina, oferind facilitati fiscale si alte tipuri de subventii indirecte, nepreferentiale.

 

DSN: Care-i utlitatea unui cod deontologic, ce ar trebui el sa contina, neaparat? E capabila breasla de o autoreglementtare riguroasa sau ar fi necesara o interventie din afara?

MM: Un cod deontologic este bun numai daca este acceptat de breasla. Orice ingerinta din afara risca sa fie perceputa drept abuziva. Derapajele grave sunt oricum sanctionate de legile civile si penale.

 

DSN: Cum functioneaza constiinta unui ziarist roman post ’89?

 MM: Depinde de care ziarist vorbesti.

 

DSN: Competenta celor din bransa constituie o problema; uneori, chiar pregatirea profesionala, nu se mai ajunge la competenta… Ce-i de facut? Cum sunt selectati si cum se formeaza profesionisti in media; de ce la noi nu sunt, dupa 20 de ani? Au ramas dinozaurii iar calitatea, atat a unora din ei, cat si a noilor veniti, lasa de dorit.

MM: Cultivarea si promovarea competentelor ar trebui sa fie prioritatea oricarui bun manager. Presa nu face exceptie. Probabil ca aici managerii buni sunt rari. Competenta costa. Timp si bani.

 

DSN: Scandalul cu plata pe drepturi de autor e la moda azi… ar trebui renuntat pentru presa la acest tip de remunerare sau nu?

MM: Nu, dar nici nu ar trebui abuzata metoda. Din pacate, presa nu are alta solutie de supravietuire, in momentul de fata.

 

DSN: Povesteste o intampare excentrica de la machiaj, indiferent de televiziune.

MM: Nu am ce, ca ma machiez singura, acasa. Pudra suplimentara, inainte de direct, se aplica in fix 30 de secunde.

 

DSN: Exista liberTate editoriala deplina in presa, cata vreme lucrezi la privat? Sau e doar o utopie?

MM: Libertate absoluta nu exista nici in viata, in general.

 

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.