Ne lipseşte educaţia

Dupa 3 etape din returul Ligii I, simt nevoia sa reiau aici un articol pe care il scriam pe vechiul blog, in urma cu aproape un an de zile! Iar asta pentru ca nimic nu s’a schimbat in fotbalul nostru cel de toate zilele!

Despre sport, marketing, organizare, civilizaţie, performanţă, competitivitate şi fair-play !

Multora dintre noi ne lipseste educatia, iar aceasta este primul si cel mai mai important neajuns al unui popor ca al nostru. De aici apar si alte probleme: nu ne place sa invatam, nu intelegem cat de importanta este o pregatire profesionala serioasa, nu ne place sa muncim si nu ne place sa respectam regulile; nu avem respect pentru ceilalti, si nu avem legi sau principii solide, pe care sa le respectam.

Ideea ca poti sa reusesti si daca esti baiat destept (in traducere, esti smecher, ai foarte multi bani, ai relatii si te descurci) inca predomina in mintea multora si, din pacate, “realitatile” societatii romanesti, si implicit, ale sportului autohton, le dau dreptate de mult prea multe ori.

Primul meci de fotbal din viata mea l’am vazut tarziu, pe la varsta de 7 ani ! Imi amintesc ca eram aproximativ 10 persoane intr’o camera destul de mica, undeva la tara, stransi in fata unui televizor alb-negru, in asteptarea a ceea ce avea sa fie prima victorie a Romaniei in fata URSS si unul dintre meciurile memorabile facute de Marius Lacatus la Copa del Mondo din Italia 1990. Imaginea jucatorului cu numarul 7, bucurandu’se aproape copilareste dupa primul gol marcat in poarta lui Dasaev, eleganta si explozia lui Roberto Baggio, si mai apoi, tribuna incredibila de la Napoli, (trista pentru infrangerea Italiei, dar bucurandu’se pentru victoria Argentinei lui Maradona – idolul de pe San Paolo), sunt primele lucruri cu care am ramas de la primul campionat mondial de fotbal pe care l’am vazut.

Asa am descoperit fotbalul, echipa nationala din ‘90 – pe care si acum o consider mai buna decat pe aceea din ‘94 – , pe Lacatus si odata cu ei, frumusetea sportului, cu tot ceea ce insemna el la ora aceea, in ochii unui copil care abia incepuse sa mearga la scoala. Farmecul intrecerilor sportive de orice fel – pentru ca in scurt timp, am descoperit cursele de Formula 1 si turneele de Grand Slam de la Paris si Londra -, a facut ca in scurt timp, sportul sa devina un hobby la care nu aveam sa mai renunt niciodata.

Dupa 18 ani, interesul pentru sport, in mod special pentru fotbal si pentru echipa favorita (e vorba de Steaua… asta e !… nimeni nu e perfect… totusi, eu voi continua sa simpatizez cu aceasta echipa indiferent de faptul ca este condusa de personaje care starnesc in egala masura zambete si indignare), a ramas neschimbat; sportul insa, mai ales fotbalul, nu mai e acelasi din urma cu 18 de ani ; fotbalul anului 2008 este de mult o industrie, dimensiunea sa economica primeaza in fata tuturor celorlalte aspecte ; sumele uriase de bani care se vehiculeaza si strategiile de marketing au transformat fotbalul intr’una dintre cele mai profitabile afaceri ale inceputului de mileniu.

Dar ce a facut fotbalul romanesc in acesti ultimi 18 ani ? Nimic spectaculos ! A urmat cu precizie chirurgicala evolutia societatii romanesti, strivit sub gheata intereselor personale ale unor oameni care, in orice alta tara civilizata, ar fi infundat puscariile, pentru actiunile lor. Dar hotii de la loje… pardon, oamenii de la loje…, nu sunt singurii care au adus sportul in situatia jenanta in care se afla astazi ! Vinovatii ii gasim si prin guverne, prin presa, prin tribune, prin scoli, chiar si prin multe dintre familiile dezorganizate din jurul nostru.

De ce spuneam ca ne lipseste educatia ? Pentru ca apetitul galeriilor din Bucuresti pentru scandari triviale si rasiste, pentru scandal si violenta, pentru repetate partide de sex oral cu echipa adversa au ajuns sa intre in reflexul stadioanelor de pe la noi, si ceea ce este mai grav, aceasta situatie a fost tratata, ani la rand, cu o nonsalanta vecina cu nesimtirea si incompetenta. Imi amintesc si acum o fraza din urma cu vreo 2 ani a sefului LPF, (fost militian inainte de ‘90, si ramas militian ca si atitudine si comportament public) care spune ca “ce naiba dom’le, asa e pe stadion, aici nu suntem la teatru”. Tocmai asta este insa problema, iar unii inca nu par sa se impace cu aceasta idee: oamenii chiar trebuie sa se comporte pe stadion ca si cand ar fi intr-o sala de spectacol; din pacate mai avem mult pana acolo, pentru ca cei care vin la stadion regulat, manati de dorinta de a se incaiera cu fortele de ordine si de a scanda tot felul de tembelisme, nu au fost poate niciodata intr-o sala de teatru.

Maestri in a gasi tot timpul scuze penibile, in a eluda legi si regulamente, ne complacem in aceasta situatie, prezentand argumente dintre cele mai stupide, iar argumentul suprem, pana mai ieri, era acela ca nu suntem noi singurii care ne confruntam cu astfel de situatii, ca si in Spania sau in Italia se intampla la fel, ca si englezii isi au huliganii lor; “a fost nevoie” sa moara oameni, pentru ca Europa sa inteleaga pericolul acestor fenomene si sa ia masuri drastice. Iar noi ce facem? Ne incapatanam sa luam de la Europa numai lucrurile proaste, care nu ii fac cinste, pentru ca ne este mai comod asa si refuzam sa vedem exemplele de civilizatie pe care nu ar fi rau sa le urmam si noi, si asta cat mai repede cu putinta.

Nu agreez conservatorismul englez din mai multe motive, dar imi plac englezii, pentru felul in care stiu sa faca o sarbatoare din fiecare meci al echipei lor favorite, pentru felul in care arata stadioanele lor si pentru ca stiu sa faca dintr ‘un eveniment sportiv, un adevarat spectacol ; cu suporteri de toate varstele, aliniati impecabil in tribunele unor stadioane cochete, fara garduri din sarma si jandarmi gata oricand sa intervina in forta, incurajandu’si jucatorii favoriti, vorbind si dand mana cu ei in timpul partidelor, cantand de la inceput pana la sfarsitul meciului, indiferent de rezultat si bucurandu-se ca au avut prilejul sa urmareasca o partida de fotbal intre 22 de jucatori pe care ii admira, pe care ii respecta, si care la randul lor se respecta intre ei.

Cand vom vedea si noi, pe un stadion din Romania, un jucator care sare in bratele fanilor, dupa ce a inscris un gol, pentru a se bucura impreuna cu ei ?… Poate ca atunci cand, in preajma sportului nu vor mai fi oameni care nu au ce cauta acolo, ci persoane a caror calitate, competenta, corectitudine si independenta ii recomanda pentru a fi prezenti la conducerea sportului, respectiv in tribune.

Eu stiu ca orice competitie sportiva se desfasoara intr’un cadru legal stabilit pe baza unor legi si a unor regulamente scrise. Atunci, de ce nu incepem prin a respecta ceea ce scrie acolo ? De ce refuzam cu obraznicie si inconstienta sa aplicam aceste reguli, cand este evident ca aceasta este unica solutie pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta fotbalul nostru?

Am asistat in ultima vreme, fara sa putem face nimic, la bombardamentul mediatic stupid prilejuit de evenimentele de pe Giulesti. Personal, mi se pare nedrept pentru jucatorii Rapidului, daca meciul se termina 0-3, ei nu sunt vinovati, ei conduceau cu 1-0 ! Pentru clubul Rapid insa, a carui conducere este de o incompetenta si o nesimtire inimaginabile, o eventuala pierdere a meciului la masa verde, este exact ceea ce merita !

Trebuie sa invatam odata pentru totdeuna ca orice greseala se plateste, pentru ca numai astfel le vom putea evita pe viitor! Atata timp cat vom continua dupa sintagma “las-o ba ca merge (si) asa !”, s-ar putea sa avem neplacuta surpriza ca la un moment dat sa nu mai mearga deloc, si de-abia atunci vom intelege ca micile amanunte, neluate in seama pot duce la prabusirea marilor imperii.

Oare daca se aplicau regulamentele de fiecare data, presupunand ca aceste regulamente sunt fara echivoc, am fi avut in continuare parte de astfel de derapaje de comportament si de limbaj ale unor conducatori de cluburi de fotbal sau ale celor din tribune? Probabil ca nu! Atata timp cat ei scapa in mod repetat nepedepsiti, asa cum se intampla de fiecare data,independent de numele celor vinovati, vor continua sa aiba o atitudine deplorabila, convinsi de faptul ca nu li se poate intampla nimic, indiferent cat de mari vor fi greselile sau infractiunile pe care le vor comite.

Acestea sunt problemele, educatia si calitatea oamenilor implicati in fotbal – atat din punct de vedere uman, cat mai ales, din punct de vedere profesional.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.