O idilă

 

E prima zi a lui iulie, afara sunt deja peste 40 de grade, dar e ca si sum ar fi peste 50, iar Turul Frantei pleaca la drum, din Germania; un televizor va sta pe Eurosport timp o luna, n-ai cum altfel; pe langa ciclism, incepe si tenisul; si nu orice tenis, ci acel tenis, adica Wimbledon; asa ca, iulie e despre biciclete, in primul rand, despre biciclete; apoi, e despre rachete si Stella Artois; e despre asfalt galic, despre iarba londoneza si despre bere belgiana. Si, de ce nu, despre cateva romane, ramase necitite la timpul lor.

Cea mai mare intrecere ciclista a lumii porneste pe soselele ei de legenda, urmand sa fie transmisa, in premiera, integral, pe canalele Eurosport. Pentru Romania, e evenimentul sporiv la care se doarme dumnezeieste, pentru marile natiuni ale ciclismului – ca sa nu spunem, pentru tarile cu un nivel de civilizatie decent – , e cea mai importanta intrecere sportiva a anului.

Pentru ignoranti, Turul Frantei e competitia in care se intrec cei mai mari trisori ai lumii sportive moderne; pentru cei pasionati, e cea mai frumoasa intrecere pe care o prilejuieste ciclismul; sportul din care atatea popoare au facut o religie, pentru ca l-au inteles, i-au priceput angrenajul fizic si emotional, traieste in Romania un sentiment de tristete deplina; ciclismul este insa sportul care a ridicat regi si imperii colosale, pe care n-a ezitat sa ii ghilotineze si sa le darame palatele, atunci cand s-a dovedit ca perfomantele erau mincinoase si ca ele au fost obtinute cu ajutorul dopajului. Cate sporturi au mai avut curajul asta nebunesc, de a arata adevarul, cu riscul de a se decredibiliza definitiv, de a pierde sume uriase de bani, de a frange destine sportive, de a se expune pe sine furiei publicului?

Va imaginati ce s-ar intampla daca s-ar dovedi ca Rafa a venit  dopat la Paris de 10 ori, ca Roger era dopat la Wimbledon, ca Serena era dopata peste tot, ca Sharapova a fost de fapt, dopata tot timpul?! Bun…, acum imaginati-va ca li se vor retrage toate trofeele si ca vor fi suspendati cu anii sau exclusi din tenis; cum suna asta? Catastrofal si neverosimil, improbabil, dar nu imposibil; ei bine, ciclismul a avut teribila indrazneala de a-i lua pe cei mai mari campioni si de a-i tranti de pe biciclete (la figurat, desigur), cam de fiecare data cand a fost cazul si cand a avut posibilitatea sa o faca; nu s-a ferit sa le spuna fanilor ca au fost mintiti, atunci cand un sportiv a trisat si a rupt in doua muntii, sfidand limitele omenescului; ce sport ar mai avea curajul sa faca astazi asa ceva cu oamenii de varf ai ierarhiilor? Nu stiu, dar nu prea multe, daca ma gandesc bine; si nu conteaza motivele pentru care nu o fac, important e ca nu o fac; se feresc de crize, dar si de adevar.

Ciclismul e sportul care aduce mii de oameni pe un varf de munte, doar pentru o vedea o catarare de 10-15 km, pe o panta ucigasa si pentru sansa de a le striga doua trei vorbe de incurajare ciclistilor care dau batalia vietii lor, depunand un efort vecin cu lesinul, pe soselele din Alpi sau Pirinei. Ciclismul e tot ce putea inventa mai frumos omul, in incercarea lui de a se intrece in forta si inteligenta, cu semenii sai, de la inaltimea unei sele, fara a fi nevoiti sa incalece un armasar nabadaios sau o herghelie de cai putere.

Ciclismul e sportul care inseamna libertate si interactiune directa cu mediul si cu suporterii, e sportul care da voie sa se intample accidente grave si uneori tragedii uluitoare, nedrepte, dar e si sportul care prilejuieste fanilor sa ceara idolului lor mersul pe o roata pe o sosea in urcare usoara, iar respectivul sa reactioneze imediat exceptionat, oferind oamenilor spectacolul pe care il visasera, scurta cascadorie, la care propabil ca nu sperau sa se si intample. ( aruncati o privire AICI; asta se intampla intr-o cursa importanta de ciclism, Turul Californiei; tragand de ghidon, unicul si irepetabilul Peter Sagan).

Ciclismul e soare cu picioare; dar, inainte de orice, ciclismul e Turul Frantei; o idila intre om si bicicleta, care a depasit centenarul, care nu si-a pierdut  mai nimic din fascinatia si spectaculosul  inceputurilor; o sarbatoare inegalabila, in care oamenii de pe margine sunt implicati ca nicaieri, in care oamenii din caravana sunt fiecare, in felul sau, vedete timp de 3 saptamani, care nu pot fi altfel decat memorabile, la fiecare editie.

2017 aduce un tur pe care multi il vad mai deschis decat anii trecuti, il simt pe Froome mai om, pe Sky mai echipa normala,pamanteana, insa mi-e teama ca nu e decat o parere; va fi greu de batut britanicul, in ciuda formei australianului Porte de la BMC, a lui Quintana de la Movistar, a lui Bardet, Contador, Aru, Valverde, Majka sau Chaves.

In Turul Frantei, forta echipelor face ca imprevizibilul sa nu apara decat foate rar si in doze mici; insa prezenta unor oameni precum Contador, care nu mai este vazut ca un mare favorit, ci mai degraba ca un veteran, poate face cursa sa explodeze; e genul de om care poate specula si ataca oriunde si oricum, iar asta poate destabiliza pe oricine, oricat de puternic ar fi; apoi, mai este si Richie Porte, cel pe care l-am auzit de doua ori declarand ca doreste sa ii plateasca o polita lui Froome, fost coechipier, pentru actiunile acestuia din Dauphine. Acesti doi oameni sunt capabili sa il faca pe Froome sa piarda cursa, daca nu in favoarea lor, atunci in favoarea altora. Desi traseul de anul acesta permite sa se intample multe si sa se implice multi in disputele la varf, se anunta de pe acum o afacere intre Froome si alti doi oameni, cel mult; restul nu vor conta cu adevarat; daca va fi un final pasionant anul acesta in Turul Frante? Eu cred ca va fi; reteta e acolo, plutonul e acolo, fanii sunt acolo; toti ochii sunt atinti intr-acolo, ce poate fi mai mare in ciclism, daca nu un Le Tour jucat intre cele mai mari nume ale caravanei, pe cea mai selecta scena stiuta de om?

Daca e ceva ce s-a piedut, totusi, fata de anii din urma, din perspectiva fanilor romani, s-a piedut comentariul de buna calitate de pe vremea in care Radu Banciu si Radu Naum, erau la microfonul Eurosport; mai nimic din ce este astazi nu reuseste sa se ridice la nivelul cursei; sunt momente atat de jenante uneori, incat in unele etape, i-as  lua cu mana mea de pe scaunul de comentator pe impricinati si i-as trimite sa comenteze fotbal la liga a treia si sa scrie acolo cronici de meci. (Dar poate baietii se vor misca mai cu talent, anul asta; asa, cat sa nu fim nevoiti sa apelam, ca de atatea ori, la comentariul in limba engleza; ar cam fi cazul, dupa atatia ani de ucenicie, sa arati ca macar ai furat meserie, daca de invatat a fost mai complicat).

In 2017, etapele de munte inalt sunt mai putine decat ne-am obisnuit, kilometri de contratimp sunt mai putini, etapele de plat sunt parca prea multe, dar Turul se poate pierde oriunde si nu se poate castiga in alta parte decat pe catararile nemiloase, cu pantele lor indecente si coborarile care nu iarta ezitarile; poate ca Turul nu are catararile seci din Spania si nici atacantii furiosi din Italia, dar are personalitate; are grandoarea si sarmul cu care timpul si oamenii au stiut intotdeauna sa traiasca aceasta cursa, iar pe acestea le iubim, cum iubim actritele, vinurile, parfumurile si romanele frantuzesti.

Sursa foto: SBSCyclingCentral

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!