Pravila scârbelor diletante

HTTPS. Secure Hyper Text Transfer Protocol my ass! Hoti. Trogloditi. Trantori. Prosti. Saraci. Asta-i HTTPS-ul nostru aici, @Romania, unde Pravila Scarbelor Diletante a facut din tara Bratienilor, cloaca infractorilor.
Cel mai celebru tata de porcar din tara romanilor sau cel mai iubit dintre teleormaneni – lasa, Marine, ca tu ai fost genial, iar astia sunt genial de prosti -, a intrat in istoria patriei, ca fiind primul datator de muiere in fruntea tarlei de ministri; problema nu-i ca-i muiere, normal, necazu’ e altu: ca-i incompatibila, in prea multe privinte, cu dregatoria in cauza. Asta, dupa ce fortase iala de la usa manualelor de istorie, cu o pila diamantata cu zimti si un fir de lita, pentru a o introduce acolo, pe sest, pe scaunul afacerilor interne, pe o fosta secretara obscura de provincie, care se lupta de zor cu paronimele si-i da cu minus. Glumeam zilele astea cu cineva si ii spuneam… “Bai, <Lica Samadaul>, vezi ce creier are, cum le-a pus el pe cele doua tanti, sa conduca tara; ma, da ce suflet tre’ sa ai, la anii tai, sa vrei cu tot dinadinsul, sa-i arati fostei neveste, pe cine smotoceai tu, pe vremea cand asta iti punea in fata, dimineata, ciorba de potroace, sa-ti mai revii dupa balamucu’ de la Hanul Diligentei?” Dar sa lasam in pace mioarele lor, ca nu-i putem stirbi autoritatea ministrului de la agricultura si nici sa-i luam din competente nu se cade; sa ne intoarcem la oile noastre, care desi mai multe si mai cornute, nazdravane n-au stiut a fi niciodata in viata asta si nici n-or sa fie pana or inchide ochii, daca nimeni nu face nimic in sensul asta.
Pai, zic sa bagam de seama pe ce ne bazam si pe cine contam, in anul in care sarbatorim, din vorbe, centenarul; pai, de bazat ne bazam, cum am facut-o mereu, “pe voce si talent…lipsa”, ca pe studiu si antrenament, nu putem, ca e greu; te ia cu dureri de cap si lesin, transpiri, mirosi urat, apa calda nu e, ca daca e internet, pana la Poplaca, in fundu’ curtii, unde e buda, ce nevoie mai ai de utilitati si civilizatie, in 2018?
Iar de contat contam pe cele cinci categorii enuntate mai devreme:
– pe hoti – adica aia de au furat pana li s-au jerpelit ficatii, pungasii moderni, smecherii, mafiotii, cum isi spune ei – javrele, ticalosii, nemernicii, sobolanii – cum le mai spunem noi;
– pe trogloditi – cei care te scuipa intre ochi si-ti spun ca ploua afara, badaranii, crescutii la tarus, cum zicea biata mamaia, necivilizatii, indaratnicii – care habar n-au de capul lor, dar fereasca sfantul sa-i intalnesti si sa n-ai loc sa treci de ei, ca se pune de-a curmezisul cu picioarele infipte adanc in noroi, de nu-l mai urnesti nici cu cainii, da cu vorba buna, nici atat;
– pe trantori, sau mai simplu spus, pe putori, alde atarnache cum se li mai zice la bere, aia care n-ar misca o deget sa produca un ban, dar care au pretentii, nenica; pai, daca esti nimeni in drum si n-ai pretentii, esti degeaba, practic intinezi statutul unui nimeni; o freci aiurea de ani de zile, traiesti de pe o zi pe alta, vanezi chilipiruri, pomeni, cate-o japca mica si uite asa, trece luna, vine banutu de la statul social care nu misca un deget sa iti creeze locuri de munca, dar iti da cascaval din banii alora de muncesc pe rupte, ca sa poti tu s-o freci juma de viata, sa mai prinzi un peste, sa mai arunci un zar, sa mai dai intr-o pacanea; practic, statul asigura subventii pentru trandaveala, avand nevoie de voturile tale, pardon, de votul tau, in fiecare an electoral si nu numai;
– pe prosti, adica (si) pe semianalfabeti, pe aia de nu stiu pe ce lume sunt, respira dar nu inteleg cum si de ce, pe aia care reactioneaza in asemena hal incat ii suspectezi de crestere intarziata si ti se face tie jena sa mai deschizi gura, practic pe toti netrebnicii, care nedandu-si seama ca sunt prosti, mai sunt si rai, ca una fara alta, mai rar gasesti; dobitocia, la noi, merge tot timpul insotita, nu care cumva sa pateasca ceva, nu care cumva sa-si revina; nuuu; merge cu rautatea de brat, tantosa, in pantaloni de trening si pantofi cu toc, cum zice poetu’. Va dati seama ce om a fost ala care a zis ca “de la un prost mai ai ce afla, dar de la unul cu carte nu afli mare lucru”, ce zeama curge printr-un astfel de ins, ce e in capsorul lui, in tuga lui?!… Normal, stie el de la tovarasu lui de tuica, i-a zis lui ala, ca “unde e multa carte, e si multa prostie”. Nu stiu niciun popor cu zicale mai imbecile ca ale noastre; or fi, se poate sa ma insel, dar nu cred sa fie prea multe;
– pe saraci, aia de n-au bani sa treaca strada, fie din cauza lor, fie din pricina conjuncturilor, dar care tin coada sus, ba iti mai trantesc si cate-o copita in freza, daca pot; aia de ii invidiaza sincer pe cei care au doi lei mai mult ca ei, pe care ii barfesc, pe care nu ii respecta, dar nu s-ar duce in ruptul capului sa le ceara un sfat, sa le ceara ajutor, sa invete ceva folositor de la ei, nu-nu; ei au vorba aia “lasa-ma pe mine cu saracia mea”; pai, saracia ta, vrei sau nu vrei, ne costa scump pe toti, stiai asta? Cu cat reusim sa fim mai putini saraci si mai putin saraci, cu atat ne va fi tuturor mai usor, cu atat ne vom chinui mai putin; noi pe noi, noi pe ceilalti. Nu-i adevarat ca bogatul nu crede saracului, n-a fost niciodata; dar saracul sa invete cum sa se poarte cu bogatul, ca sa nu mai fie atat de sarac; demnitatea e una, cunoasterea statutului tau si gasirea atitudinii potrivite omului si momentului, e alta.
Buuun; “pai, ce-ai facut Bobita”, astea le stim si noi, cum face hotii sa nu mai fure, cum educam trogloditii, cum desteptam prostii, cum trimitem lenesii la munca, cum inavutim amaratii? Da, cam astea sunt intrebarile: ce facem si cum facem, cand facem, unde facem, cu cine facem? Pai, cu oamenii astia, mai putem face ceva? Cu astia?! Pai, da, prieteni, cu astia, daca nu incepem de nicaieri, nu vom ajunge niciodata niciunde.
Stiti ca la furie spunem treaba aia rusinoasa pentru orice neam de pe fata pamantului, ca trebuie sa piara pe cale naturala doua, poate trei generatii, ca sa ne facem bine, sa se schimbe mentalitati, sa ne bucuram de o oarecare bunastare?! Stiti. Bun. Uitati-o! Nu e asta calea. Cu cat vom gandi asa, cu atat ne vom indeparta de obiectivul nostru. De ce? Pentru ca aici lucram cu oameni, nu cu altceva. Iar daca generatiile de azi vor continua asa, la fel vor fi si generatiile care vor urma; pentru ca pe acei copii, nu ii cresc nimeni altii decat adultii de azi; adultii de azi, cu toate necazurile lor, vor transfera, fie si intamplator, urmasilor, multe din neajunsurile, spirituale si materiale, care ne sufoca astazi pe noi.
Asadar, un prim pas ( dar nu un pas iohannisian, un pas personal) ar fi sa incepem noi, de azi, nu de maine, sa vorbim cu oamenii din jurul nostru. Si sa le vorbim nu oricum, ci sincer, cu forta, dar si cu umilinta, cu liniste, cu mijloace adaptate fiecaruia, cu incredere, cu zambet, cu entuziasm, despre… despre, despre ce credeti?! Ei, da, despre viata; da, ma, ati citit bine, despre viata. Nimeni nu stie nimic despre viata, vorba lui Moehringer in Sutton, dar in acelasi timp, fiecare dintre noi stie cate ceva, care poate completa, incetul cu incetul, acest imens, puzzle. Cu cat avem informatii mai multe si mai diversificate despre viata, in toate mediile sociale, cu atat sansele de a indrepta un om, doi, cinci, zece, o suta, o mie, cresc; izolarea ii tine pe oameni captivi in plasa obiceiurilor lor paguboase, natange, comunicarea le da o sansa, oricat de mica, de a vedea si dincolo de ceata din jur.
Crearea alternativei la actuala stare de fapt este al doilea pas ce poate fi facut; hotul poate fi oprit din indeletnicirea sa, printr-o legislatie care sa descurajeze obiceiul, trogloditul poate fi domesticit prin crearea unui model de comportament pe care va fi obligat sa il urmeze, pentru a putea convietui cu semenii sai, lenesul poate fi convins sa munceasca prin crearea unui sistem de recompense care sa faca contraproductiva trandaveala, prostul poate fi educat si apoi instruit, astfel incat sa ii schimbi perspectivele, saracul poate fi ajutat si stimulat, astfel incat sa fie motivat permanent sa se autodepaseasca. Toate lucrurile astea nu le putem face noi ca indivizi, dar le poate face statul, prin institutiile si politicile sale; da, da, prin politicile sale.
Al treilea pas ar putea fi selectia si cultivarea unei elite, care va avea ca principal obiectiv, implementarea, de sus in jos, pentru ca asa o cere informatia genetica a acestei natii, a unui mod foarte clar si amanuntit prezentat, in care natiunea romana trebuie sa actioneze pentru a-si atinge obiectivele sale; acestui popor trebuie sa i se dea un tel, sa i se fixeze niste tinte, sa i se spuna ce strategie va fi implementata si care este rolul fiecaruia pentru a putea obtine ceea ce ne propunem. Cata vreme noi, ca neam, nu tragem pentru ceva, nu vrem ceva, nu vom fi niciodata mai mult decat o populatie imprestiata pe un teritoriu; ceea ce uneste mai mult decat orice, pe toate planurile, este participarea tuturor, implicarea tuturor, aducerea impreuna pentru un ideal, un proiect care sa puna in miscare energii de care aproape ca nu mai stim nimic, la nivel individual, nu mai zic colectiv. (chiar asa, Colectiv, mai stiti? Colectiv a ingropat destine si ar fi trebuit sa destepte constiinte; daca va fi fost in zadar, va fi rusinea noastra, a tuturor, de care nu vom scapa in veci).
Al patrulea pas, care tine de data asta de noi, vizeaza doua directii: sa ne cultivam respectul pentru reguli, temeinicie si profesie si sa ne exersam permanent acea calitate care ne defineste pe noi, ca fiinte unice si irepetabile. Sa facem lucrurile trainic, nu sclipitor. Sa ne gasim, curajul, timpul si mijloacele de a ne arata unul altuia ce putem face, la ce suntem buni, ce ne place, ce stim, ce vrem, cum gandim, cum simtim, cum procedam, cum ne putem ajuta.
Iar al cincilea pas, tine in egala masura de noi si de cei pe care ii angajam periodic sa carmuiasca Trabantu’ – a, nu, ca nu e bine Trabantu, Dacia, hai sa zicem asa…: el presupune insusirea unui mod de ati conduce viata in cea mai simpla si mai placuta maniera pe care ti-o poti permite; pentru ca nu exista si nu va putea exista niciodata libertate, fara responsabilitate; pentru ca libertatea fara responsabilitate este anarhie; iar anarhia va fi oprita prin autocratie; insa, autocratia va insemna sfarsitul libertatii. Sfarsitul libertatii este sfarsitul sigurantei si al securitatii; iar sfarsitul acestora din urma inseamna vulnerabilitea oamenilor; si oamenii vulnerabili raman hoti, trantori, trogloditi, prosti si saraci.
De noi depinde daca ne vom ingropa odata cu ei, daca ne vom tari in genunchi, daca vom sta drepti sau daca vom merge drepti; ultima varianta e cea mai grea, dar e atat de frumoasa.
Ori performam, ori… ghinion; chiar asa, de neamtu nostru romanesc, indelung scarmanat pe Facebook pentru c-a pus “meravigliosa creatura” premier fara sa cracneasca, ce ziceti, i s-a facut frica, s-a dat cu dusmanu sau are el un plan bine ticluit, si le da astora la operatie parsiveste, cand le-o fi lumea mai draga? Cine merge pe varianta cu “a facut doamna Carmen mamaliguta, cu unt, cu smantana, cu branzica, a pus si laptele la fiert, si carnatii in tigaie…, normal ca presedintele se grabea spre casa si i-a dat repede ok-u’ Vasilicai!”, nu e exclus sa detina ceva informatii pe surse.
(Domnu’ presedinte, cand mai vine in fata natiunii sa faca anunturi privind guvernarea tarii, ar face bine sa desemneze pe cineva – pe care il considera competent – pentru functia de premier, cum zice litera si spiritul Constitutiei, nu sa ne spuna ca e de acord cu pohta ce-a pohtit un condamnat penal, caruia ii mai da o sansa; o sansa sa ce, domnule presedinte? Stiu, a fost o alegere tactica si a fost si o ironie a neamtului, imi veti spune, dar daca vom plati cu totii, mai mult decat face, aceasta ironie? Mai pe romaneste, cum scrisese cineva pe peretii unei bude din liceu, in replica la niste versuri triste: “Bai, poet necunoscut,/ Futu-ti-n limba-n cur, sa-ti fut!/ Cand mai vii pe la closet,/ Caca-te, nu fi poet!”.)

Play it right, play it beautiful, play it to have fun, play it to entertain, play it to win!

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!