Dragos Sorin Nicula

Rigola cu ghiocei

Cand aveam 7 ani ne-am cumparat prima noastra casa. Curtea era mica, pavata cu piatra, iar pe mijloc avea o rigola cu pamant. Acolo cresteau, in fiecare luna a lui martie, cei mai frumosi ghiocei . Pamantul era umed si proaspat, iar albul lor mi se parea cel mai frumos lucru din lume. Nici acum nu stiu cum arata in realitate, inca o percep prin prisma uimirii mele de copil: o pata de viata intr-un tot cenusiu.

De fiecare data cand primesc un buchet de ghiocei, imi amintesc de ghioceii din rigola cu pamant. Nu stiu daca aceia au fost primii ghiocei pe care i-am vazut, dar cu siguranta au fost primii pe care mi-i amintesc. Era vremea in care sufletul mi-era fara hotare. Pentru mine, toata esenta primaverii a ramas incapsulata in acea rigola cu ghiocei.

Anul urmator rigola a fost pavata (ai mei nu i-au gasit nicio utilitate, in fapt nici nu avea), caci nimeni n-a stiut cat mi-era de draga, si viata mea a mers inainte.

Acum sunt mare, asa cum mi-am dorit cu ardoare in copilarie. Sunt putine lucruri care ma leaga nostalgic de copilul din mine. Amintirea rigolei cu ghiocei e cea mai vie, pentru ca o retraiesc in fiecare primavara. Nu regret ca nu mai sunt copil, dar imi doresc sa mai ma uimeasca ceva atat de puternic incat sa nu uit niciodata.

Cristina Elena Vintila

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.