Fraze incomode despre ezitarile de la intalnirea cu destinul

Simona Halep merita felicitata pentru cateva lucruri foarte mari, tot asa cum poate fi criticata pentru altele, poate nu la fel de mari; eu am sa o felicit pentru o declaratie: ”Nu eu am pierdut. Ea a câștigat meciul. Sunt foarte tristă”. Si o felicit pentru ca a avut puterea sa spuna adevarul, inca o data; o mai facuse o data, dar dupa o victorie, aceea impotriva Svitolinei, cand admitea ca nu stie cum a revenit si ca a fost putin norocoasa. Faptul ca nu s-a ascuns, nici atunci si nici acum, cand era infinit mai greu, e un lucru foarte mare, de la care se poate construi trainic pentru ce va sa vina.

Povestea acestui turneu este astfel; cand am aflat ca Sharapova e lasata pe dinafara, mi-am  zis, asa sunt francezii, era de asteptat, desi fara Serena pe tablou, e foarte riscant sa o refuzi pe Maria; acest lucru s-a vazut in tribune, pe parcursul turneului. Apoi, a venit accidentarea Simonei si m-am temut ca nu va putea juca deloc; a urmat tragerea la sorti si am zis: “-O, Doamne, de n-ar fi accidentata, ar putea ajunge foarte departe”; sezonul bun pe zgura o recomanda; la meciul cu Kasatkina aveam emotii, dar s-au dovedit nefondate.

Inaintea meciului cu Elina, credeam ca va pierde; in timpul meciului, eram sigur ca va pierde si, judecand dupa tenisul jucat, trebuia sa piarda 6-1 6-1; sansa i-a zambit Simonei acolo, ca niciodata. Ma uitam cu uimire la frenezia celor care salutau revenirea senzationala, o remontada halepica, cum inspirat a fost botezata ad-hoc, dar nu intelegeam de ce nimeni nu remarca dificultatile enorme pe care Simona le-a avut, slabiciunile ei; stiam ca va castiga cu Pliskova, era clar, Karolina nu poate pe zgura, deja se autodepasise; apoi m-am uitat la semifinala Jelenei; in momentul in care a scos-o pe elvetiana, am stiut ca finala va fi infernala.

Cu toate astea, Simona era marea, imensa favorita a finalei, pe care ar fi putut sa o transeze chiar in doua seturi; cu 24 de  ore inaintea finalei, cand mi-am luat putin timp sa analizez mai atent tot ce presupune un astfel de eveniment, am zis pe Facebook asa: “Va castiga daca va actiona permanent ca o favorita sau daca emotiile o vor dobori pe adversara; va pierde daca se va lasa dominata sau daca oponenta va prinde o zi foarte mare. As paria pe ea, dar meciul e greu, greu, greu; si e greu tocmai pentru ca pare nesperat de usor. Letona a aratat ca are loviturile, Halep a demonstrat ca are jocul. Cred ca va triumfa aceea care va avea mai multa incredere in tenisul pe care il va produce maine.”

Apoi m-am uitat la cote pe efortuna.ro: Halep avea 1.25; cota a incremenit pana cu cateva ore inainte de meci, cand a crescut usor, nimic special; cu o ora inainte de startul meciului, mi se parea din ce in mai evident ca Simona se va impune dupa doua seturi lungi, poate chiar cu tie-Break; pe Facebook se faceau glume despre comentariul lui CTP, chiar inainte sa inceapa si concursuri cu privire la scorul corect al finalei; asteptam meciul; intre timp, ii scriam un mesaj Luminitei Paul, care urma sa comenteze finala pentru Eurosport; ii uram succes si ii spuneam ca fara dubiu, va fi un meci mare (si a fost!) si ca simt ca va fi si un succes de microfon (si a intrecut asteptarile).

Meciul a inceput furios; dupa 25 de minute era 3-2 pentru Jelena care avea si serviciul; cotele erau la egalitate perfecta: 1.833 pentru fiecare. Simona e favorita clara, dar nu va fi deloc usor, desi reuseste sa revina si sa castige setul la 4; ies putin sa ii spun matusei mele scorul: a luat primul set, dar o chinuie aia mica, de ti-e mai mare dragul; noroc ca e tanara si are cateva emotii.

Se face trei zero in setul 2 si aflu ca CTP ii pupa Simonei baschetii si membrele inferioare, cu o gingasie induiosator de ridicola; Simona joaca ce stie ea cel mai bine, se apara; Jelena serveste, face doua duble greseli in game, dar Simona continua sa se apere; impotriva a tot ce stiam despre tenis si a statisticilor, Jelena isi face serviciul, se face 3-1 si este momentul in care Halep stie si arata ca a scapat o sansa colosala. In clipa cand Jelena incepe sa riste tot mai mult si sfarseste prin a face 4-3, imi dau seama ca setul si meciul se pot duce oriunde; si avea sa se duca meritat la letona, pentru ca ea a fost agresoarea, in timp ce Simona, a aparat acel 1-0, ca la fotbal, tragand autocarul pe linia de fund.

Inainte de setul 3, Simona avea o cota de 1.5; era deja in pierdere de ritm. Contrar cifrelor, Simona face 3-1 si imi spun ca s-a terminat, ca i s-a oferit o a doua sansa, ca a luat-o si ca va sti ce sa faca de acum pentru a castiga; ei bine, m-am inselat; Simona nu s-a priceput sa contracareze jocul direct al adversarei; Jelena castiga pe serviciul Simonei cu o minge ultra norocoasa (e 4-3) – asa cum o facuse si Simona, contra Svitolinei -, insa jocul ii rasplateste pe cei care indraznesc. De aici, Jelena ramane singura pe teren si incheie meciul cu stil, spargand inca o data serviciul Simonei, pentru a-i spune parca: “vezi, eu pot sa te atac la fel si in minutul 3, si in minutul 93; tu nu poti sa te mai aperi la fel de eficient, odata cu trecerea timpului.”

Si stiti cat de buna a fost Jelena?! Atat de buna: “Au fost momente când m-am simțit ca un spectator pe teren” (Simona Halep).

Pe Facebook, cei mai multi oameni sunt civilizati si o felicita pe Simona, recunoscand superioritatea adversarei; si merita aplaudata Simona, pentru tot ce a reusit, pentru energiile pe care le-a urnit in noi toti, o data in plus; nu ma feresc sa spun din nou ca 2017 ne trage de maneca pe noi, ca popor, prin intermediul unor intamplari cu oameni tineri, care ne arata ca pot fi competitivi la un nivel foarte inalt; ramane ca noi toti sa intelegem mesajele si sa actionam in consecinta.

Ce nu se spune pe Facebook? Nu se spune ca, strict din punct de vedere sportiv, rezultatul este mai degraba o dezamagire; nu pentru ca nu ar fi important, caci este, ci pentru ca este acelasi din urma cu trei ani, cand conjunctura a fost infinit mai defavorabila. A facut pasi inainte jocul Simonei, dar iata ca nu suficient de apasati pentru a mai urca o treapta. Trebuie sa zicem asta, chiar daca doare, asa cum spune Simona ca o doare acest insucces; si cand un sportiv spune asta, nu-i o dovada de slabiciune, este firescul trecerii printr-un moment greu, de care nu te poti feri, ca om in primul rand, abia apoi ca atlet.

Si Simona a facut un turneu bun, chiar a facut asta, insa sub pretentiile pe care le aveau specialistii de la o mare favorita;  ea nu a spus ca e favorita, insa toata lumea, in frunte cu toti cei din jurul ei, stia asta. Insa Simona a facut si greseli in acest turneu, mici dar a facut; si azi a facut, desi ea spune ca nu; e complicat sa vii la un meci cu o singura tactica de joc; nu pentru ca adversara ar  putea sa te oblige la altceva, nu pentru ca tu ai putea sa nu mai fii capabila sa executi acea tactica, ci pentru ca nu-ti dai tie optiuni ofensive, iar daca nu deranjezi, vei fi deranjat.

Poate ca i-a lipsit si norocul azi, dar cum te mai poti plange de asta, cand el te-a salvat uluitor, cu numai doua meciuri inainte? Legat de tactica, Simona a preferat sa expedieze rapid subiectul; reactie de inteles, la cald, dar subiect extrem de ofertant pentru o discutie ulterioara. Stiti de ce? Pentru ca Jelena nu a venit cu prea multe lucruri in joc si, cu toate astea, Simona nu a gasit modalitatea de a se impune pe teren, desi experienta era de partea ei; ei bine, asta nu a contat. Prudenta din jocul ei a incurajat-o pe Jelena; nu poti spera ca adversara va gresi, cand tu nu ii provoci greseala altfel decat cu mingi inalte; adversara nu e proasta, invata din mers. Cate loburi a facut azi Simona?… Nu prea a facut, ca nici scurte n-a facut, cum era sa faca loburi… Dar voleuri, cate a facut? Nici d-astea nu au fost, ca n-au fost nici veniri la fileu. Cate lovituri cu reverul in lung de linie au fost? Putine, cum putine au fost si loviturile in cross scurt. Atunci cand doi luptatori sunt previzibili, va castiga intotdeauna cel care are mai multa forta; iar Simona stia ca Jelena are mai multa forta si a facut atat de putine pentru a o surprinde, desi ar fi avut cu ce, trebuia doar sa incerce. Nu de nebuni aratau toti acea statistica cu numarul loviturilor castigatoare facute de letona, care era peste ceea ce reusisera multi baieti; ei bine, iata, acolo a fost cheia, tot timpul.

Performantele de azi si de ieri ale Simonei sunt, fara indoiala, dintre cele rare, pe care trebuie sa fii tampit sa nu le respecti, sa nu le admiri, sa nu le intelegi, sa le minimalizezi; dar, daca ne referim la meciul de tenis, e bine sa spunem cum a fost el cu adevarat, fara ca cineva sa ne acuze ca tinem cu adversara sau ca  nu avem dreptul sa reactionam transant, ca suntem hateri, ca e absurd;  e normal sa spunem ce se intampla, si ce e bine, si ce e mai putin bine, pentru ca a fugi de realitate, oricat de mult sau de putin ai fi implicat intr-un fenomen, nu va aduce nimanui altceva decat o satisfactie mincinoasa si efemera.

Inainte de meci, Simona spunea ca va fi un meci mare, o zi mare; a avut dreptate pe jumatate; ar fi trebuit sa fie cel mai mare meci de pana acum al carierei Simonei; primul GS si numarul unu in clasamentul WTA; juca impotriva unei copile care nu castigse nimic important niciodata; totul jucase in favoarea ei pana la startul meciului; si, totusi, Halep rateaza aceasta intrare in istorie, de pe una din scenele ei favorite; va incerca din nou, nu asta e discutia, cu si mai multa dorinta, dar cat de aproape era acum!

Tocmai pentru ca tin enorm de mult la ea, pentru ca o pretuiesc, oamenii sunt atat de exigenti, au atatea asteptari, pentru ca vor ce-i mai bun pentru ea, pentru ca stiu ca ea poate si merita sa i se intample tot ce e mai frumos pe terenul de tenis;  de acea nu trebuie intelesi gresit cei care indraznesc sa fie mai pretentiosi, cand e cazul, pentru ca e semnul ca le pasa de ceea ce se intampla cu jocul ei. Pentru ca azi, jocul ei  produs de aproape sapte ori mai putine lovituri castigatoare decat cel al adversarei, desi intre ele, pe zgura, erau si sunt diferente mari in favoarea Simonei.

Nimeni nu si-ar fi dorit mai mult decat Simona Halep ca rezultatul sa fi fost altul azi, sa nu ne indoim nicio clipa de asta; sper, doar, sa nu regrete lucrurile pe care nu le-a facut azi, dar sa-si promita ca le va face, cu prima ocazie.

Personal, marturisesc ca dintre toate meciurile ei importante, de asta imi era cel mai putin teama; pentru ca, nu-i asa, e infinit mai simplu sa iti inchipui ca va fi bine, intr-o lume care are tot timpul sa iti arate constant ca nimic din ce se poate intampla rau, nu trebuie exclus.

Am crezut, asa cum au crezut foarte multi dintre noi, cum a crezut si ea; vom crede din nou, ea va crede mai tare decat noi toti, pentru ca este acolo viata ei.

Am scris, la cald, pe Facebook: Homer was right all along… Paris is for Jelena. Dar nu va ascund ca, initial, gandul fusese asta: Defying Homer. Paris is not for Jelena. Simona conquers Roland Garros.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!