Sindromul «NU zilelor oficiale»

Citesc azi, 1 Martie, diverse postari si constat, cu oarecare amaraciune, ca ia amploare sindromul « NU zilelor oficiale », sub diferite forme, e drept.

Am intalnit asta de Craciun, de Revelion, de Paste si chiar de zilele de nastere a unor diversi amici, care, dintr-un motiv pe care, sincer, nu il pot intelege, refuza urari, flori, atentii doar pentru ca e o zi speciala. Si se bat cu pumnul in piept ca ei ar fi de mii de ori mai incantati daca toate astea ar veni in zile obisnuite. Toti am reactiona la fel sa ne trezim cu un munte de flori la usa, din senin, poimaine. Dar cat de tristi am fi daca de ziua noastra am fi iubiti si sarbatoriti in tacere, fara un telefon de felicitare, fara o floare sau fara sa primim de la « gasca » esarfa aia pe care stiu ei ca ne-o dorim?!

Dragilor, toti ne dorim, satui de rutina, sa fim « altfel » si pierdem din vedere frumusetea si simplitatea lucrurilor marunte.

Spunem ca nu mai vrem martisorul, vrem sa citim in ochi iubirea… nu mai vrem cadouri, vrem un gand bun (dar sms-ul cu urarea nu e apreciat), nu mai vrem flori, vrem tandrete, nu vrem sa ne mai casatorim, ca e demodat, nu mai facem copii pana la 35 ani, ca doar trebuie sa construim cariere (si sa dezvoltam industria fertilizarii in vitro, etc).

Ei bine, eu cred ca tocmai refuzand toate astea, ne refuzam sansa de a fi iubiti si fericiti.

Sunt momente in viata care trebuie pretuite pentru ceea ce reprezinta ele : sarutul sub vasc, floarea si snurul impletit de martisor, iepurasul …

Sunt de acord ca toate astea trebuie insotite de iubire, sub toate formele si culorile, dar nu cred ca exista cineva care ofera un martisor din pura obligatie, sau cu ura. Daca ai primit martisorul ala, siiigur ai facut ceva sa il meriti! Si nu toti iubim la fel, si nu toti traim aceleasi emotii si tocmai de asta au aparut aceste «zile» cand putem dovedi ca, in felul nostru, si noi incercam sentimente minunate.

Azi am zambit intr-una, cred, chiar exagerat la un moment dat, ori de cate ori vedeam o doamna, o fata, o bunica, cu un snurulet agatat la mana sau in piept. L-am privit ca pe o dovada ca doamna este mult iubita si, la randul ei, iubeste. Si arata asta purtand acel martisor.

Oare cel care l-a oferit stie el cata bucurie mi-a adus mie, o straina care a intalnit doamna lui, intamplator, pe strada???

Dragelor, nu ne impiedica nimic sa primim si sa oferim mult-strigata iubire! Si o putem face si cu martisor, si fara, dar de ce sa uitam de acest frumos obicei ROMANESC peste cativa ani, doar pentru ca ne-am trezit noi sa fim «mai cu mot» si sa diminuam simbolistica lui?

Eu cred ca sunt barbati (si nu ii judec) pentru care a cumpara flori peste an nu este un lucru normal, fie nu au vazut acasa, fie sunt pur si simplu indiferenti. Si mai cred ca viata e un compromis continuu si ca daca nu trecem cu vederea faptul ca au luat o floare pentru ca e 1 martie, sau 8 martie si nu invatam sa ne bucuram de floarea aia, oferita stangaci, noi avem de pierdut – si floarea, pentru ca nu si-a atins scopul; si daca, prin absurd, nu suntem iubite asa cum am vrea, de ce sa nu iubim macar noi?! De ce sa stam permanent cu balanta in mana?!

Ca sa ma apropii si de tema propusa, martie, cu toate ale lui, inseamna renastere, insemna flori si speranta, inseamna verde-crud si reverie. Revarsati-va sentimentele!!! Oferiti-le!

Primiti martisoare si purtati-le! Primiti flori si mirositi-le! Acceptati cadouri si bucurati-va de ele, maritati-va, insurati-va, faceti copii, sunati-va bunicii si colega de banca din I-IV!!! Impartiti voi iubire si o veti regasi cumva, o veti primi inmiit – trebuie doar sa o acceptati. Si sa acceptati ca nu vine intotdeauna de unde ne-am dori noi, dar asta nu inseamna ca nu vine!!!

Tinita Croitoru

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!