Dragos Sorin Nicula

Suflet treaz

Stoner venea dupa Sutton si era greu de crezut ca poate concura in vreun fel cu el; asa si avea sa fie.

Totusi, desi curge fara constructii scaparatoare, Stoner e un roman cu personalitate; nu atat de mare pe cat ar fi putut fi, nu miraculos, insa indeajuns de bun pentru a merita. Stoner n-are forta, dar are farmec; n-are maretie, dar are mangaiere; n-are dragoste, dar are daruire; n-are stil, dar are suplete. Si mai are ceva: firescul respiratiei.

Stoner e un roman ca o frunza pe apa, un roman care-ti sopteste “Sa nu devii trecut!”si sa-ti amintesti mereu ca “Adevaru-i Frumusete / Si Frumusetea Adevar”.

 

*

“In cele din urma, a vorbit lent si cu greutate:

-Sunt un om ignorant in multe privinte; eu ma port prosteste, nu tu. Nu am mai venit sa te vad pentru ca am crezut… am simtit ca deveneam o bataie de cap. Poate ca nu era asa. -Nu, a spus ea. Nu, nu era asa.

Tot fara sa se uite la ea, Stoner a continuat:

-Si n-am vrut sa-ti provoc neplaceri, n-am vrut sa fii nevoita sa te confrunti cu sentimentele mele pentru tine, care stiam ca, mai devreme sau mai tarziu, ar fi devenit evidente, daca am fi continuat sa ne vedem.

Ea nu s-a clintit; doua lacrimi i s-au revarsat peste gene, si s-au rostogolit pe obraji; nu le-a sters.

-Probabil ca am fost egoist. Simteam ca n-are ce sa iasa din asta in afara de stanjeneala pentru tine si nefericire pentru mine. Imi cunosti… situatia. Mi se parea imposibil ca ai putea sa… sa simti pentru mine altceva decat…

-Taci din gura, a spus ea incet, dar cu atata intensitate. Ah, dragul meu, taci din gura si vino incoace.”

 

*

 

“Visa la perfectiuni, la lumi in care ei doi ar putea fi impreuna pemtru totdeauna si aproape ca si credea ca ce viseaza se poate adeveri.

-Cum ar fi, a spus si in continuare a imaginat o posibilitate care nu era cu mult mai atragatoare decat cea in care se gaseau. Era un adevar nerostit pe care il stiau amandoi, acela ca posibilitatile pe care si le inchipuiau si le construiau erau gesturi de iubire si o sarbatoare a clipei pe care o traiau impreuna.

Si nici unul nu-si imaginase cu adevarat viata pe care o traiau impreuna. Au trecut de la pasiune la dorinta si la o senzualitate profunda care se reinnoia in fiecare moment.

-Dorinta si cunoastere, a spus o data Katherine. Asta-i tot de fapt, nu-i asa?

Si Stoner a fost de acord ca e cat se poate de adevarat, ca exact asta ajunsese sa cunoasca.

(…) Uneori isi ridicau ochii din carti, isi zambeau si apoi se intorceau la citit; alteori Stoner se oprea din studiu si isi odihnea privirea pe linia gratioasa a spatelui ei si pe gatul suplu pe care cadea mereu o suvita de par. Si atunci il cuprindea o dorinta molcoma, naturala, ca o stare de bine, si se ridica si venea in spatele ei si ii punea bratele usor pe umeri. Ea se indrepta de spate si isi lasa capul pe pieptul lui si atunci mainile lui alunecau pe sub halatul desfacut si ii atingeau delicat sanii. Si faceau dragoste, ramaneau intinsi in liniste o vreme, dupa care se intorceau la lucru, ca si cum pentru ei dragostea si invatatura erau unul si acelasi proces.”

 

*

 

“Ea lucra adesea pana noaptea tarziu si uneori, cand ajungea la ea dimineata, o gasea abia trezita, pastrand inca senzualitatea si caldura somnului, goala pe sub halatul bleumarin pe care-l aruncase pe ea ca sa vina sa-i deschida usa. In asemenea dimineti faceau dragoste chiar inainte sa-si spuna vreun cuvant, in patul ingust, ravasit si fierbinte de la somnul lui Katherine.

Trupul ei era lung si delicat si plin de energie in moliciunea lui; si Stoner simtea cu mainile lui stangace revin la viata la atingerea pielii ei. Uneori se uita la trupul ei ca la o comoara grozava care-i fusese incredintata; isi lasa degetele lui boante sa alunece pe pielea umeda, usor rozalie a coapselor si a abdomenului si se minuna de delicatetea sofisticat de simpla a sanilor mici si fermi. Si-a dat seama ca nu mai cunoscuse niciodata trupul altcuiva; si, mai mult, ca acesta era motivul pentru care mereu considerase ca o persoana nu e totuna cu trupul acelei persoane. Si si-a mai dat seama, a stiut fara urma de indoiala, ca niciodata nu cunoscuse alaturi de alta fiinta intimitatea, increderea sau sentimentul de cald si omenesc de a te incredinta altuia.

Ca toti amantii, vorbeau mult despre ei insisi, de parca incercau sa inteleaga lumea care i-a creat.

-Dumnezeule, cum te mai doream, i-a spus o data Katherine. Te priveam cum stateai acolo, la catedra, asa mare si adorabil si stangaci, si te doream ceva de groaza. Habar n-aveai, nu?

-Nu, a spus William. Credeam ca esti o domnisoara respectabila.

Ea e ras incantata.

-Respectabila, vezi sa nu! Pentru o clipa a luat o mina serioasa si a zambit amintindu-si. Banuiesc ca asa imi imaginam si eu ca sunt. O, ce respectabili ne consideram cand nu avem nici un motiv sa fim altfel! E nevoie sa te indragostesti ca sa ajungi sa te cunosti ceva mai bine. Uneori, cand sunt cu tine, ma simt ca tarfa absoluta, dornica si credincioasa tarfa absoluta. Ti se pare respectabil?

-Nu, a spus William zambind si a intins mana dupa ea. Vino-ncoace”

Comments

comments

Powered by Facebook Comments