“O zi ca un almanah”, scrie Mana! 1 Decembrie subiectiv, zic eu.


Am citit textul de trei ori si am simtit nevoia sa comentez asa: Uite, de data asta, imi dai ocazia sa spun, fara suparare, sper, ca nu sunt de acord si ca, dupa parerea mea, ideile nu sunt in regula in proportie de peste 90%; iar abordarea, desi trece ca realista, cu tot dragul, mi se pare paguboasa. Astept sa argumentezi, imi spune ea; replica la care, sigur ca ma asteptam; deh, intuitia asta…

Titlul acesta, o zi ca un almanah, hmmm…, ce-o fi cu el? E corect? E!

Da, 1 decembrie este o zi de o diversitate uluitoare. Diversitatea inseamna automat kitsch? Mana spune ca da, eu spun ca nu! Nu intodeauna si, mai ales, nu pentru toti! Depinde ce vrem sa vedem si, mai ales, cum vrem sa vedem acest “amestec”. Daca as privi aceasta zi strict cu ochii unuia care mai stie ceva marketing, as fi tentat sa-i dau dreptate Manei. Dar nu o fac, tocmai pentru ca sunt roman, nu german, nu italian, nu suedez; sunt roman, iar asta ma face sa privesc aceasta zi si cu sufletul, nu doar cu mintea. Exista emotie ( nu discutam cata mai exista) in oameni? Tind sa cred ca, cine spune ca nu, minte si se minte singur. Exista constiinta? La majoritatea oamenilor, s-a demonstrat demult, ca exista. Ei bine, daca acestea doua se manifesta la nivelul fiecarui individ, ele vor cantari decisiv, de fiecare data, in felul in care percepem ziua nationala.Nu doar noi, romanii, ci fiecare natiune in parte. Uneori, chiar si fiecare etnie; uitati-va la basci, la flamazi, la corsicani, la catalani.

Eu insumi sunt adeptul ideei ca, in majoritatea deciziilor din viata de zi cu zi, mintea si nu sufletul trebuie sa  joace decisiv; exista insa cateva momente in existenta noastra in care, ce ironie, daca sufletul nu ar prima, am fi nimic, nu am exista. Ma rog, fizic, am exista, dar nu am depasi statutul de leguma. Pe langa acele momente, care tin de viata personala, exista si acesta, al sarbatoririi  sentimentului de apartenenta la un popor, oricare ar fi el.

Dar sa revin la felul in care percepem, intelegem, traim diversitatea zilei de astazi, 1 Decembrie. Ca marketer obiectiv, recunosc, Mana are dreptate. Arata oribil, de un prost gust desavarsit si, ceea ce e mai important, ar fi un eveniment foarte dificil de impachetat pentru un specialist care se respecta. Banuiesc ca majoritatea ati citit cate ceva despre marketingul de eveniment; ei bine, da, 1 Decembrie ar fi o grea provocare pentru oricine. Prea mult haos, prea crunta betia asta de idei, prea e facut totul din adunatura; da, e un ghiveci 1 Decembrie, te deranjeaza si te oboseste aceasta multitudine de elemente  multe fara legatura intre ele, puse toate la un loc, daca obiectivul tau este acela de a face din aceata zi un produs exclusivist sau macar de un anumit nivel.

Ca om insa, subiectiv pana la Dumnezeu, ca asa suntem construiti cu totii, eu nu ma pot extrage pe mine din acesta zi cu totul; cine spune ca reuseste sa faca asta si sa se acopere de un scut impenetrabil, ii reamintesc ca perfectiunea nu exista si ca acel calcai al lui Achile, il avem fiecare. Asadar, desi vad si eu ca ne furam caciula in anumite privinte si in anumite proportii, nu pot sa spun ca ziua nationala,asa cum arata ea azi, e de rahat si ca trebuie aruncata la gunoi, pentru ca nu-mi place cum arata. Nu asta e solutia. Daca suntem de acord ca a fost pervertita in ultimul hal, ca valorile ei si-au pierdut in timp semnificatiile, ca nu e ceea ce trebuie sa fie, nu facem nimic spunand cat e de nasoala si dand exemple de carton, care nu stau in picioare, nici macar in fata traditiei. In schimb, facem ceva incercand sa indentificam radacinile acestor rele, sa pastram ceea ce e bun, sa eliminam grotescul si sa redam acestei zile, nu stralucirea, pentru ca noi ca natie, nu am stralucit niciodata, nu am fost imensi niciodata; sa-i redam identitatea si demnitatea. Astea le-am avut si noi ca natie, le-a avut si ziua de 1 Decembrie. (Sigur, pana cand ne-am descoperit vocatia de curve si de tradatori, caci de acolo ni se trag multe). Asta o putem face fiecare; e greu, pentru ca mizeria in care ne zbatem de atata vreme si calitatea oamenilor a scazut dramatic, dar se poate face.

Ce m-a deranjat cel mai mult la textul Manei, au fost  unele argumente de carton, cum imi place mie sa le numesc, dar si faptul ca printr-o astfel de abordare,  nu facem decat sa ne scufundam si mai mult, nicidecum sa ne revenim. Ce rezolvam prinr-un astfel de text, servit, de exemplu, pe nemestecate, generatiei care acum are , sa spunem, 14 ani ? Nimic bun! Ei sunt deja fani Bianca, Bote, Gigi, Moni; iar noi venim si peste aceasta realitate inspaimantatoare, le povestim despre cat de praf e ziua nationala, despre cat de urat e totul, despre  efuziuni fortate de patriotism. Dar de unde stim noi care sunt fortate si care nu?  Nu ar fi mai bine sa le povestim atat neajunsurile acestei zile, cat si plusurile ei? Eu cred ca da. Nu gasiti niciun plus? Nu se poate! Mai sapati, cu siguranta veti gasi!

Am spus ca ideile nu sunt in regula… Hai sa vedem despre ce e vorba? Mana este la cel putin al doilea text, in care se arata nedumerita cu privire la oportunitatea paradei militare de 1 Decemebrie. Explicatie: armata este unul din simbolurile statalitatii. Punct. Orice tara, macar la nivel de cutuma, daca nu chiar mai mult, are drept unul dintre elementele sale de identificare, aceasta institutie, a hainei militare, pe care o afiseaza, nu cu prost gust, ci cu mandrie, ca semn al identitatii ei. Ziua nationala este cu siguranta prima si cea mai importanta oportunitate pentru a face o astfel de demonstratie. Nu e nimic gresit in acest demers; festivismul, cata vreme nu este deplasat, nu trebuie inteles prost, trebuie trait solemn, in functie de capacitatea fiecaruia dintre noi de a simti si de a intelege.

Ne aratam muschii in oglinda, nu e profitabil, consumam aiurea resurse… Viziune de contabil! Atata spun. (Mana, din cate stiu eu, contabilii sunt cei mai mari dusmani ai marketerilor! 😉 )

Biserica! Ce cauta ea aici printre mirosul de cantina ambulanta? Pai, Biserica e la locul ei, fasolea cu ciolan nu e! Biserica, ale carei bube imense au ajuns sa ne ingrozeasca, Biserica, cea care face afaceri mai ceva ca un SRL, care se complace intr-o habotnice prost inteleasa, care trebuie sa-si fac o curatenie strasnica prin debarale, daca nu vrea sa devina un dinozaur printre zgarie-nori, ei bine, Biserica asta isi are locul ei in ziua asta de 1 Decembrie. Problema nu e ce cauta, ci cum!!! Cum apare ea in acest tablou. Cine stie ceva istorie ( cine nu stie, sa citeasca) isi cam da seama de ce Bisericile – pentru ca nu e una singura – , raman in prim-planul acestei zile. ( stiu, religia si credintele sunt cele mai eficiente cai de stapaniere a popoarelor lumii,  au facut rele imense, cunoastem, dar pentru romani, Biserica are semnificatii mai degraba pozitive; fie si numai asta ar indreptati prezenta ei azi; pacat ca Biserica nu stie sa-si castige respectul oamenilor instruiti!)

Mancarea impartita oamenilor pe strada… De acord, e un gest care nu are ce cauta; aceasta pomana eterna, de care nu ne mai lepadam odata; nu prezenta haleului de 1 Decembrie e problema, problema e conditia modesta a oamenilor; oamenii care sunt pusi in postura umilitoare de a primi acea pomana, din cauze care, de cele mai multe ori, nu tin numai de ei. Daca lumea care iese pe strada sa fie prezenta la evenimetele prilejite de ziua natioanla, ar avea bani sa isi cumpere ce mancare vrea, nu conteaza la ce pret, dar sa isi cumpere ce vrea fiecare, nu sa se calce in picioare pentru a primi gratis, atunci ar fi in regula. Nu am fi cu nimic mai rai decat americanii care infuleca hamburgeri, decat nemtii care se omoara la carnati…; sigur, nu ar fi staiful si  imaginea “de frisca si capsuni” de la Wimbledon, dar nici nu trebuie sa fie, pentru ca specificul nostru este altul.

Ce gesturi nu-si mai au rostul ? Pai nu-si au rostul coroanele de flori, manifestarile sportive fortate ( statul roman a omorat sportul si a dat bani pentru PC-uri, intru dezvoltarea “sanatoasa” a natiei , ori avize ilegale de constructie…), fanfarele, cadelnitele si cravatele de pionier. In privinta muzicii populare, eu nu stiu sa fie vreo rusine, ba dimpotriva!

Cat despre politicieni, da, oricat de satui am fi de ei, e dreptul si rostul lor sa fie acolo. Daca ne place sa-i injuram de mama, si avem dreptul sa facem asta, pentru ca sunt alesi sa ne reprezinte in interesul nostru, sa nu fim ipocriti si sa ne aratam indignati de prezenta lor la festivitati.

Sa ne aratam insa indignati de ce s-a intamplat azi si sa o spunem raspicat, cat mai multi! Presedintele statului este plecat din tara, sfidand si jignind poporul roman , prin faptul ca nu este prezent la festivitatile  de 1 Decembrie, iar premierul roman isi aroga cu nesimtire si slugarnicie, merite necuvenite, acceptand sa i se prezite onorul, desi presedintele Senatului, era prezent. Asta sa spunem!

Ne laudam noi cu ce am fost? Cand? Unde? Macar de-am sti sa facem asta, dar nici macar atata nu suntem in stare. Sigur ca nu am fost buricul pamantului niciodata, probabil nici nu vom fi, dar au fost perioade, mai lungi sau mai scurte, in care nu am fost o rusine de popor, ci acel popor catre care Europa privea cu interes, pe alocuri chiar cu respect. De ce o facea? Dumnezeu stie… Poate pentru ca eram originali, in sensul bun al cuvantului, poate si pentru altele.

Da, e o prostie sa credem ca maturam noi pe jos cu turcii, ca Unirea asta s-a facut ca am fost noi destepti, nu ca asa au dictat interesele de moment, ca independenta s-a obtinut exclusiv datorita vitejiilor noastre; dar dincolo de aceste circumstate istorice, Romania are meritul ei ca exista azi, asa cum are vina ei ca exista in forma in care se afla azi.

Nu trebuie sa ne laudam cu ce am fost, trebuie sa stim exact ce am fost, dar mai ales cine suntem; dupa ce ne va fi foarte clar asta, aflam care-s cauzele pentru care-am ajuns  la ce-am ajuns si incercam sa punem ceva bun, in locul tumorilor extirpate, in niciun caz nu spunem de pe  margine, uite ce tumoare urata, la ce bun c-a fost candva sanatos, daca acum are sanse mari sa moara?

“Sa ne veselim dara…” zice Mana, ironic, cum  imi place mie… De data asta, cu completari… Sa ne punem in pozitia de a ne veseli sincer, curat! Exista si varianta asta, dar noi n-o stim, am uitat-o! S-o reinvatam! Sau, unde e cazul, s-o invatam!

Cine a facut ca ziua asta sa-si piarda substanta pana la dezintegrare? Ore nu am contribuit si noi decisisv, cu atitudinea noastra? O, ba da! Din plin. E asta atitudinea buna? Ma tem ca nu, ca trebuie sa o schimbam; dar sa o schimbam noi si s-o facem in mod real nu de fatada, caci nimeni altcineva nu poate face asta pentru noi, daca noi nu vrem.

P.S. Intrebare de 1 ieuro de la Tonomat… De ce trebuie sa fiu mandru ca-s roman ? De ce e asa de “ieftina intrebarea?” Pentru ca este gresita. E ca si cum eu te-as intreba de ce trebuie sa-mi fie jena ca sunt roman?…

Cum sa iti spuna altcineva, Victore, ce ar trebui sa simti fata de un anumit eveniment/lucru/individ, sau de ce trebuie sa ai un anumit sentiment ? Fiecare om are valorile lui, sentimentele, gandurile lui; nimeni in afara de tine nu e stapan pe ele, cum nici tu nu esi stapan pe ale altuia. Deci, daca nu ti se ofera argumente, asta e motivul! Pentru ca nu se pot oferi. Nici eu nu pot sa-ti spun de ce sa fii mandru, nici tu nu-mi poti spune de ce sa-mi fie rusine. Esti sau nu esti! Simti sau nu simti. E simplu. Faptul ca tu nu esti, faptul ca multi, la fel ca tine, nu sunt, prea putin conteaza. Nu asta e problema. Nu-i nici rau, dar nici bine, ca nu esti. Niciun sentiment nu e  nici obligatoriu, nici permanent, nici nemuritor.

 


1 Decembrie subiectiv

Nutzi, o zeama lunga la neispravitii astia de bucuresteni ! Hai ocupa-te tu, manca- ti-as ciocu’ tau de capabila care esti, ca le ghiortaie burtile de foame la oamenii astia, zau asa ! Hai cu tata, hai ! Hai ca de-aia esti ditamai sefa la organizatia din capitala a partidului !… Sa resuscitezi cum te-oi pricepe mataluta mai bine bolandul ( partidul), sa-l pui pe picioare si mai mult, sa le mai faci si pe toate pustoicele din cartier ( votantii) sa vada-n el vreun Fat- Frumos calare pe-un Q7 alb si tunat corespunzator…

Ba fratilor, cand am vazut-o duminica p-a lu’ “Cocosanel” cum isi vantura trupsoru-i de diva scapatata prin curtea asezamantului de rau augur, dand ordine in stanga si-n dreapta,  parca-am revazut imaginile cu tovarasa responsabila de ordinea si curatenia salii de mese , pe timpul impuscatului, care venea in inspectie c-o zi inainte sa le verifice pe bucatarese si pe femeile de serviciu, pentru a se incredinta ca e totul in ordine pentru maine, cand e asteptata descinderea vijelioasa a tovarasului secretar de partid …

“Vezi ca ai un paianjen acolo- vai ucide-l numaidecat ca mi-e o teama de acesti monstri, cand ii vad imi dau peste cap toata energia interioara si asa ma emotioneaza ca trebuie sa merg urgent la toaleta -, o scama dincolo, o urma de praf pe colo, o pata pe colo… A, si mesele sa fie aranjate frumos, sa nu dauneze la feng-shui-ul orange al activistului pedelist, scaunele sa fie ergonomice, iarba…, iarba sa o udati frumos, sa fie proaspata, cum am fost eu cand eram la mama fata, faceti asa un aranjament aici, uniti cateva mese, si aici in jurul pomilor ar merge incropit ceva…, caterigul, cum stam cu caterigul, e totul in ordine ?… Trebuie sa avem si ceva, sa umplem mesele nu-i asa, sa ne tratam cu respect membrii organizatiei, sa ne asiguram asadar ca imbucatura va fi din belsug…” Cam asta era atmosfera ce razbatea din imaginile filmate la aparitia Udrei, venita parca in control la ea acasa, sa se asigure ca toate merg struna la debutul sau in functia de “presedintareasa si reorganizatoreasa” a organizatiei de Bucuresti – cum ar fi zis Eba, daca n-ar fi devenit intre timp o erudita varza bruxelleza.

Si zau dac-as fi acordat vreun pic de atentie sezatorii portocalii, daca n-as fi citit azi pe site-uri si apoi pe mirobolantu-i blog, ce-a surubarit ministra pe la angrenajul ruginit si gripat al partidului… Fi-ti atenti ma, oameni buni, ma romanilor, ma bucurestenilor, ma …. Fi-ti atenti ca Udrea vrea sa le numere ouale astora din Bucuresti, din PDL Bucuresti, dar nu asa, la ghici, ci in mod organizat… Cica vrea sa le numere ouale, sa vada cate “membre active”… ptiu, ce prostie am zis…, cati membri activi mai are de fapt organizatia, nu de alta, dar sa stie femeia pe ce se bazeaza…, nu asa… sa pleci la drum si sa nu stii pe cine contezi, cati mai sunt, cati mai pot, ce mai pot, cat mai pot… Mi se pare absolut firesc… Auditul intern se justifica, clar! Nu incape indoiala, tre sa stii la ce te inhami  si mai ales cu cine…

Starnit de un gand aproape masochist, zic sa aprofundez din tainele managementului  si marketingului politic  de succes pe care il implementeaza doamna Udrea, ca cine stie, poate femeia se pricepe, are ganduri mari si bune, iar eu, ca un descreierat ce ma aflu, o ironizez pe aici fara sa-i cunosc virtutile indelung trambitate… Zis si facut… Iau o lamaie sa fie la-ndemana in caz de ceva disconfort si intru pentru a treia oara in viata pe blogul stimabilei… Aci, ce sa vezi?… Primele fraze, primele zambete…

“PDL trebuie să se reîndrepte către oameni” ! :)) Zi sa faci plici in… ( continuare e suburbana, cine n-o stie, sa-i fie rusine!) Pai pana acum catre ce v-ati indreptat, bai desteapto ? Aud ? Catre nevertebrate ? Catre animalele marine ? Sau ai vrut de fapt sa spui ca, de cand e la putere si cu mana pe caramizile de bani, l-a cam durut fix in pix pe partid de pulime ? Nooo…, nu cred ca ai vrut sa spui asta…, n-avea cum… a sunat aproape ca un autodenunt… Saraca, s-o iertam ca e si ea incepatoare… (N-are mamaliga-n geam la limuzina, e drept, dar mai da cu ea in lapte asa, din cand in cand, cat sa-si stropeasca frumusetea de bluzita trandy…)

Ce urmeaza e un dezmat de vorbe goale, ticluite cu dibacie, sa gadile urechea fraierului… Urmeaza pasajul de rezistenta al textului, in care i se aduce un tribut binemeritat gurului plesuv si ochios… “Ultimii ani au însemnat o îndepărtare de modelul Traian Băsescu. Eu cred că, pentru a avea succes, organizaţia de Bucureşti trebuie să repete ceea ce a făcut Traian Băsescu începând cu anul 2000.”  Hai sictir ! Nu zic mai multe pentru ca simt ca mi-as irosi cuvintele…

E, fratilor, de-abia acum urmeaza partea interesanta a lucrurilor… Doamna Udrea ma vrea in PDL Bucuresti!… Sigur, nu numai pe mine, si pe altii, dar in principiu, s-ar putea pricopsi si cu mine, de ce nu ?!…

Ia auziti aici dracie:  “Le-am spus colegilor mei că trebuie să deschidem larg porţile partidului tuturor celor care sunt acum neimplicaţi politic, dar care au proiecte şi idei pentru ca Bucureştiul să evolueze în bine. Le-am spus clar tuturor colegilor mei că implicarea şi competenţa profesională sunt criteriile pe baza cărora se va face ascensiunea în organizaţia PDL Bucureşti, iar nu vechimea.”

Si nu numai ca ma vrea in PDL, ba mai mult, imi ofera si o sansa reala de a promova in cadrul organizatiei, semn ca, nu peste multa vreme, as avea sansa sa-i iau la bombeuri chiar  pe greii partidului. Sa ma sacrific ?… 😉 M-as duce numai d-al dracu sa ma inscriu in PDL, sa vedem…, ma primesc ?!… 😀

Ne mai anunta distinsa doamna ca va face un sondaj sa vada cum sta partidul in capitala… Prost ba, prost ! Si daca va mai fortati putin, o sa stati si mai prost ! Atat de prost incat nici macar figura politica marcanta a Elenei Udrea, nu-l va mai scoate din rahat.

Pe final de postare, doamna Udrea ii asigura pe oameni ca le pretuieste ideile si propunerile cu privire la renasterea Bucurestilor si isi exprima speranta ca in scurt timp, ii scoate la o cola si la o amandina ( adica se va intalni personal cu oamenii valorosi ce o asalteaza cu bunele lor intentii pe blog ), in ideea ca impreuna vor face pe dracu-n paispe si vor salva planeta, balenele uriase si ursii Koala de la pieire…

Asa ca…, iata, inevitabilul e pe cale sa se intample…, odata cu descalecatul doamnei Udrea in Modrogan – descalecatul asta sa nu fie  mai cu probleme chiar decat incalecatul animalului… – , cresc exponential sansele mele de a deveni un activist de incredere al PDL, pentru ca eu deja am inceput sa am incredere in viziunea aceasta a doamnei ministre, care vine cu  un suflu nou si ma convinge pe zi ce  trece, cu argumente irefutabile , ca locul meu este alaturi de domnia sa, in cadrul acestui echipe extraordinare de la Bucuresti…

( Asta a fost asa, sa le dau ceva palpitatii postacilor de serviciu intru adularea personalitatii blondoseniei… Am glumit ba, ce dracu, sper ca n-ati pus botul, din obisnuinta, la paragraful de mai sus… Adica, sclavi, sclavi… Mai inteleg… Dar si prosti?… Asta ar fi char peste poate… 😉 )

P.S. Azi, ratacindu-mi privirea printr-o carte – Vipera sugrumata-, mi-am sporit portofoliul,  si asa extrem de sarac, de cuvinte in limba franceza, cu unul nou: cochonne ! Nu stiu de ce am simtit nevoia sa va spun asta, tocmai aici ! Sau stiu?!…


Acest text este un pamflet si va invit sa il tratati ca atare !


Elena Udrea, şefă de sală la cantina de fiţe din Modrogan