Vremuri nervoase, timpul „şi-a ieşit din ţâţâni!”

Zilele astea, gloatele o ard pe geopolitica si geostrategie cu atat inflacarare, ca abia ma mai tin sa nu ma-ntreb “ba, cum dracu de n-a reusit tara asta sa dea-nainte, cand toata lumea a fost practic predestinata sa sesizeze cele mai fine si mai de nepatruns taine ale evolutiilor politico-economice la nivel global, ba chiar sa se angajeze in dispute, sustinere de pledoarii si decriptare de scenarii?”. Dar, ma rog…

 

Data fiind aglomeratia de experti militari in tricou mulat, analiste de securitate cu 23 de bratari multicolore la mana stanga si comentatoare de politica externa in balerini cu paiete, am zis sa ma amestec prin multimea astea galagioasa si sa va spun asa.., “neste chestii, neste treburi”, pe care le-am auzit si eu, la randu-mi, intr-un parc, tragand nemernic cu urechea la discutia aprinsa a doi onorabili domni, aflati la frumoasa varsta un an-un an si jumatate…

 

obamaUncle Sam, in ciuda tuturor povestilor pe care le scriu unii, le propaga altii si le citesc multi prosti, are in continuare statutul de supraputere a lumii. La caruta SUA trag cu dibacie Marea Britanie si Japonia (pozitii geostrategice exceptionale), iar la carma carutiei SUA, stau mai mult decat confortabil doua entitati: NATO si FMI. Pana aici destul de clar, ma gandesc eu.

 

Spre deosebire de multe dintre tarile mici – vezi Romania, care nu are un proiect de tara de la aderarea la NATO si UE -, SUA are unul: se numeste controlul asupra Eurasiei, zona cu o importanta strategica ridicata, pe care Washingtonul isi doreste sa o domine.

 

Asadar, ca sa nu ne mai lungim, pentru Pentagon, marele premiu de la loteria ordinii mondiale il reprezinta Eurasia pentru ca aceasta este zona care a dominat lumea in ultima jumatate de secol; pozitia internationala a acestei zone, pe termen mediu si lung, depinde intr-o masura covarsitoare de capacitatea SUA de a-si mentine si consolida influenta (directa sau indirecta) in regiune.

 

De ce-ai atat de importanta Eurasia pentru americani e destul de clar: cine se impune aici, isi impune suprematia in lume intr-un mod incontestabil, aceasta fiind zona cu cele mai importante state din punct de vedere al dezvoltarii economice si nucleare, dar si cu un bun control asupra continentului negru. Ca SUA se afla in fata celei mai mari provocari din istoria sa, este evident pentru oricine; chiar si americanii sunt constienti ca un asemenea deziderat va fi foarte greu de atins si cu atat mai greu va fi de mentinut statutul, insa curajul actiunii si  acela al implicarii nu au lipsit niciodata Americii.

 

Care a fost si va fi in continuare marele atu al SUA in incercare lor? Ei bine, diversitatea Eurasiei. Dimensiunile teritoriale prea mari ale regiunii si numarul mare de actori importanti care vin cu viziuni diferite diminueaza vizibil capacitatea zonei de a deveni si de a actiona ca o putere unica, avand interese comune de aparat si de promovat. Cu toate acestea, aria de influenta a SUA, desi mare, este inca limitata de o serie de factori; si, in ciuda unei prezente vizibile in viata regiunii, SUA nu a izbutit inca un control direct asupra zonei ci, cel mult, o influenta decisiva (cel putin pana in prezent).

 

Insa, dupa cum lesne se poate observa, baietii lucreaza cu rabdare, identifica precis factorii cu ajutorul carora se pot impune in statele care au capacitatea de a influenta semnificativ distributia puterii in regiune, urmand ca apoi sa determine fie cooperarea, fie controlul acestor state, prin stabilirea de obiective specifice precise.

 

In Eurasia, jocurile importante sunt facute de 5 grei: Franta, Germania, Rusia, China si India. Dintre acestia, Germania, care a reusit in ultima perioada sa-si faca din Franta un aliat important, cu interese diferite fata de cele ale SUA, este adepta unor relatii stranse cu Rusia, reciproc avantajoase; China, orgolioasa si aflata in continuare pe un trend bun, nu este inca pregatita sa devina un prieten prea supus al Rusiei, dar nici nu poate avea relatii cordiale cu India, marele rival de la rasarit, apropiat mai degraba intereselor SUA.

 

Este dificil de crezut ca vreuna din cele 4 tari va face vreodata jocurile americane in regiune, date fiind ambitiile fiecareia dintre ele; insa in afara acestora 5, Eurasia mai are in componenta 5 state asa-zise “tari pivot” – este vorba de Ucraina, Azerbaidjan, Coreea de Sud, Turcia si Iran. Daca Iranul este clar impotriva intereselor americane, iar Turcia este inca oscilanta de multe ori, insa controlabila la nevoie, Azerbaidjan si Ucraina raman principalele tinte ale controlului SUA in regiune, Coreea fiind deja acontata.

 

Ei bine, cheile pentru controlul Eurasiei, s-ar putea sa fie  aici, daca nu mai insel eu prea tare: la Kiev si la Baku. Surprinzator, nu?! Da si nu prea. Daca ne uitam mai bine la situatia din Azerbaidjan, la relatia sa cu NATO si la resursele sale, apoi daca privim la pozitia geografica si la piata Ucrainei, intelegem ce vrea si cum vrea SUA in aceasta parte a globului.

 

Asadar, vidul de putere din centru Eurasiei, ivit odata cu dezmembrarea URSS si incapacitatea Rusiei de a-si mentine influenta, este pe cale sa fie speculat de SUA care, odata avand controlul Poloniei, Ucrainei (chiar si scindata, as adauga eu), Romaniei plus Moldova, Azerbaidjanului si probabil Turciei, aproape ca isi vede visul cu ochii –  acela al dominatiei globale absolute. Pentru ca dispunand de o asemenea pozitie geostrategica, Franta si Germania vor fi izolate de Rusia si China, iar controlul SUA atat asupra oceanului planetar – prin intermediul Marii Britanii ( India, Canada, Australia, Noua Zeelanda) – , cat si asupra celei mai vaste zone de uscat de pe Terra, va fi unul total. E important controlul flancurilor, insa nu e intotdeuna suficient pentru a castiga partida; esential pentru victorie decisiva este controlul centrului; de aceea interesul SUA pentru a detine fraiele in inima Eurasiei.

 

Cum a construit SUA pas cu pas acest scenariu de razboi permanent, inclusiv in privinta centrului Eurasiei? A incurajat largirea UE, a deplasat frontierele NATO spre est, si-a sporit prezenta in Marea Baltica si in Marea Neagra, in defavoarea Rusiei, care pierde Odessa in favoarea Ucrainei, limiteaza puterea militara a Rusiei in Europa, limitandu-I optiunile stategice si forta maritima, incurajeaza independenta tarilor din Asia centrala.

 

De unde instabilitatea iscata in Ucraina? Din dorinta SUA de a bloca Rusia, singura piedica cu adevarat importanta in calea demersului sau. Pozitia adoptata de SUA a fost transanta: au strans de la inceput relatiile cu Ucraina in detrimentul celor cu Rusia, pentru a contracara pozitia si pretentiile Moscovei in spatiul fost sovietic. Astfel Ucraina  devine unul dintre pilonii principali ai politicii SUA in regiune, independenta acesteia fiind o lovitura colosala pentru Rusia si intentiile sale de renastere ca forta in Europa. In acelasi timp, Ucraina devine singura tara din fostul URSS, beneficiara a ajutorului financiar foarte consistent din partea SUA, situindu-se se pare in top patru al beneficiarilor de asistenta americana la nivel mondial. Asadar, interesul SUA in Ucraina nu este poate fi trecut la “si altele”, fapt demonstrat de implicarea puternica, pentru o perioada de timp indelungata. Ceea ce a dat insa peste cap planurile SUA, a fost incapacitatea statului ucrainean de a se consolida si a se lupta cu multitudinea demonilor interni si forta demonilor externi.

 

Toata aceasta imensa masinarie americana, consuma mult si face un zgomot infernal, greu de suportat, atat de SUA insasi, cat mai ales de catre cei care se simt amenintati de actiunile si planurile ei. Asa se face ca reactiile geopolitice nu intarzie sa apara si ce sa vezi, Rusia ridica manusa pe care SUA i-o arunca. Atat din punct de vedere militar, geostrategic cat si financiar sau, mai ales financiar. Astfel, avand in Putin un lider dibaci, cu o ambitie si si un orgoliu exceptionale, Rusia s-a straduit in toti anii astia, si a reusit intr-o buna masura, sa intarzie ascensiunea americana spre centrul Eurasiei. Arma bancara, energetica si nucleara fiind impreuna argumente suficient de solide pentru ca Rusia sa fie sigura ca vestul Europei nu va primi cu flori expansiunea Statelor Unite. Va fi insa suficient pentru ca America sa fac un pas inapoi? Putin probabil. Desi dezintegrata, Europa de vest, oricat de mare ar fi dependetele de Rusia, nu se poate intoarce impotriva SUA, pentru ca destabilizarea ei de catre Rusia si dependenta fata de Moscova este infinit mai primejdioasa decat cooperarea cu America si toata lumea stie asta.

 

putinPutin, care  se dovedeste un tip de o inteligenta aproape nefireasca si neasteptata, a simtit aceasta urzeala a SUA si a incercat prin orice mijloc sa nu piarda controlul asupra fostelor republice sovietice, straduindu-se sa apropie mai mult Ucraina; dat fiind efectul invers al tentativei sale, Rusia si-a schimbat atitudinea si incearca sa mascheze iminenta pierdere prin actiunea din Crimeea si interventiile din estul Ucrainei, cautand astfel sa puna presiune pe tarile din jur si sa creeze un climat conflictual, care sa sperie sau macar sa mai tempereze foamea transanta a SUA.

 

Pe de alta parte, daca nu actioneaza cu inteluigenta si prudenta, SUA risca sa trezeasca din somn un monstru imprevizibil, iar trezirea acestuia ar putea sa o coste bani, foarte multi bani, lucru pe care nu e sigur ca si-l poate permite la acest moment. Exista riscul aparitiei unui conflict; nu foarte mare, dar exista. Latentele porniri violente ale Rusiei nu trebuie subestimate niciun moment. Din dorinta de a nu permite accesul SUA in Eurasia, Vestul ar putea sa faca o greseala si mai mare: aceea de a se da, pe termen lung, pe mana Moscovei. Si ca sa fim mai precisi, cu toata simpatia pentru calitatile deloc putine si deloc de neglijat ale natiunii germane, Germania este cea care poate si trebuie sa aleaga, o data in plus, pentru destinul Europei: ar fi o dovada uriasa de naivitate din partea Berlinului sa nu opreasca ambitiile si jocurile pe care Putin le face pentru a-si consolida prezenta in Europa, doar de dragul de a le da peste nas americanilor.

 

Paradoxal sau nu, Germaniei i se cere fermitate azi, atat fata de planurile SUA cat si fata de cele ale Moscovei, iar asta este exact ceea ce Germania ezita in mod inexplicabil sa faca, jucand propriul joc economic, pe alocuri meschin, chiar daca este unul periculos pentru toata lumea, inclusiv pentru ea. Vulnerabilitatea tuturor tarilor din est, nu numai a Ucrainei, prinse intre ambitiile SUA si ambitiile Rusiei, se poate transforma cu usurinta in vulnerabilitatea Europei in ansamblu, iar acest lucru se poate constitui intr-un dezastru pentru pozitia de locomotiva economica a Germaniei. Asadar, Germania este chemata sa-si infranga egoismul si pe undeva, propriile interese pe termen scurt, si sa dea UE o stabilitate si o politica energetica comuna, pentru a pune uniunea la adapost de agresorul cel mai periculos care, momentan, se dovedeste a fi Rusia, si nu SUA.  De ce Rusia? Pentru ca de aici vin bani de provenienta dubioasa si incontrolabila, pentru ca incurajeaza manifestarile eurosceptice si pe cele de extrema dreapta, pentru ca e capabila sa sustina o propaganda toxica, erijandu-se in aparatoarea anumitor valori, fara de care Europa va merge la pierzanie, inclusiv prin politici de natura sa ingradeasca anumite libertati personale.

 

In perioada urmatoare Rusia va continua sa incerce manipularea Europei, a carei istorie s-ar putea sa depinda inca o data de istoria Ucrainei; Ucraina fara Europa nu va avea niciun viitor iar, la randul ei, Europa, important partener al SUA, are nevoie sa tina Ucraina departe de Rusia, chiar cu pretul de a o da de fapt SUA. Pare o nebunie, insa asa arata acum tabloul; Europa de est e un teren de fotbal fara arbitru, dar e musai sa apara unul si in curand il va avea, daca nu vrem ca lucrurile sa degenereze, iar jucatorii sa-si dea unul altuia cu ghetele in cap.

 

Criza sistemului occidental, despre care se vorbeste de cativa ani buni, e inca departe de a insemna sfarsitul ordinii mondiale actuale, asa cum o stim. Hegemonia SUA va fi foarte dificil de contracarat de cei care se vor ridica si vor avea pretentia de a conduce lumea de pe picior de egalitate cu Uncle Sam, pentru ca le vor trebui argumente inexpugnabile, iar acestea sunt inca greu de gasit. Totusi, sa nu uitam un lucru: niciun imperiu nu este etern!

 

Aceasta forta incredibila a Americii, dincolo de lucrurile ascunse care exista si care, in mare masura ne scapa, urmand sa le aflam poate dupa sute de ani, sta dupa parerea mea in nationalismul dement al SUA. Dement, adica autentic, asta am vrut sa spun; e vorba de nationalismul ala moderat, flexibil, identitar.  Da-da, indentitar; in ciuda modului in care stim ca s-a format natiunea americana, identitar. Din masa aia pestrita de oameni, s-au gasit tot timpul insi care si-au asumat aceasta responsabilitate: aceea de a educa identitatea, identitatea americana.

 

Citeam zilele trecute pe undeva ca nationalismul e mai degraba emotional si trebuie insuflat copiilor si cultivat in spatial public, pentru ca asa ii va inspira pe oameni sa incerce sa imbunatateasca tara in care traiesc; si pe baza acestor emotii sa creeze legi, insitutii, sa isi instruiasca cetatenii; fara acestea, o natiune se risipeste, pentru ca tara inceteaza sa mai existe.

 

In schimb, afirmarea un valori puternice si sustinerea lor, la nivel de retorica si actiune internationala, fac din orice stat, oricat de mic, un actor a carui voce se va auzi negresit; de multe ori nu e nevoie sa izbesti cu pumnul in masa, uneori nici nu poti, alteori ar fi o greseala; e mai intelept si mai avantajos sa pui pe masa ceva ce va starni interesul celorlalti, acel ceva care serveste foarte bine intereselor tale si, in acelasi timp, sprijina interesele celor puternici.

 

Pentru ca, atunci cand tragem linie, asta e tot ce conteaza, ne place sau nu; la asta se rezuma lumea in care ne invartim: puterea. Puterea sa ce, puterea cui? Puterea celui “mare” de a stoarce tot ce poate, lasandu-i celui mic o singura cale, aceea de a da tot ceea ce trebuie. Pragmatismul asta rece guverneaza omenirea inca din antichitate si o va face pana la sfarsitul ei. Cine nu se adapteaza, fie moare, fie agonizeaza; cine se adapteaza supravietuieste, iar cine “se updateaza”, conduce lumea.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!