Intr-o zi, o apa a trecut pe langa un foc.

Si focul ardea strasnic, placut, cu un impact si cu o energie greu de ignorat; apa s-a uitat la felul in care ardea focul acela si a vrut sa il vada mai de-aproape; s-a apropiat mai mult si a inceput sa priveasca mai atent; focului i-a placut atentia de care se bucura din partea apei, era in natura lui sa fie asa; apa, curioasa, emotionala, a vrut sa cunoasca focul acela, sa vada cum e el de fapt; si pe masura ce aflau mai multe unul despre altul, fiecare descoperea cat de diferit este de celalalt.

Dar in timp ce interactionau, apa nu incerca niciodata sa stinga focul, cel mult sa ii insufle cumpatare, sa il sopteasca despre modestie; in schimb, focul tot incerca sa ii arate apei ca el poate sa faca tot ce vrea. Focul, plin de incredere in sine, se credea capabil sa arda orice, inclusiv apa; dar apa stia cine e, stia ce se poate si ce nu; asa ca, desi vedea comportamentul focului, il lasa in pace, ii placea sa il observe, fara sa se implice prea mult, atunci cand nu era cazul.

In momentul cand apa hotari sa dea putin peste nas focului, pentru a-i arata ca o luase un pic razna, focul se aprinse atat de tare si cu atata manie, ca isi pierdu controlul si hotari sa fuga din calea apei; apa, amuzata, pentru ca prevazuse de mult reactia focului, isi vazu mai departe de treaba ei, de drumul ei.

Era dezamagita totusi apa, de caracterul focului; isi dorise sa il cunoasca, aflase cum e, dar i se paruse un pic cam prea urat la final; si asta, cu toate ca vazuse multe ea, stia la ce sa se astepte. Insa sansa apei era aceea ca vazandu-si mai departe de drumul ei, putea cunoaste si alte focuri; iar lucrul asta avea sa se si intample; nici nu a trebuit sa astepte mult apa, caci nu prea departe de focul pe care il lasase in treaba lui, era un alt foc.

Ardea la fel de placut, dar linistit, discret, fara extravagante. Si apa se gandi ca ar trebui sa vada ce-i cu acest foc, asa cum facuse si in cazul primului. Nu avea nimic de pierdut daca o facea. Si focul acesta, desi semana cu celalalt (caci, desi fiecare foc arde in felul sau, el totusi arde), avea ceva ce-l diferentia de cel dinainte; simtea, avea intuitie; la fel ca apa. Iar apa era mai matura, mai inteleapta si mai maleabila, stia cum sa priveasca focurile, putea sa priceapa mai bine felul lor, putea sa il inteleaga mai usor si mai bine pe acesta din urma.

Dar apei ii era mai usor, de data asta, in primul rand pentru ca acesta era un foc fundamental bun, asa cum este fundamental pentru orice om de calitate, sa detina, inainte de orice altceva, un suflet bun. Apa nu trebuie sa faca niciodata greseala de a incerca sa stinga focul; ea poate, cel mult sa il domoleasca; focul nu trebuie sa fiarba apa, trebuie doar sa o mentina calda.

Multi vor spune ca focul nu se poate intelege prea bine cu apa, dar adevarul este ca apa stie sa pretuiasca focul; si mai multi vor spune ca apa nu se poate apropia de foc, dar focului ii face placere prezenta apei.

Intr-o zi, un foc a ramas langa o apa.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.