Ratacirile perpetue ale unei tari pierdute in labirintul propriului destin

 

Ce sarbatoreste Romania pe 1 Decembrie? Ziua Nationala… Gresit. Ziua Unirii. Romania are 135 de ani, nu 94. Chiar si asa, o tara relativ tanara; inca tanara.

Daca am vrea sa incepem de undeva, poate ca asta e un bun punct de pornire; sa ne asumam trecutul asa cum a fost el, nu asa cum ni s-a spus ca ar fi bine sa fi fost. Poate peurma asezamcoroana aia deasupra stemei, asa cum face oricetaracivilizata care isi respecta istoria si traditia; si poatereusim sa facem cumva sa punem stema asta pe drapelul Romaniei. Macar la nivel de simbolistica si afirmarea raspicata a uneiindetitati clare, de necontestat, imi place sa cred ca si lucrurile astea (inca mai) conteaza.

Romania e in continuare confuza, dezorientata, e lipsita de viziune, de oameni intelepti dispusi sa se implice si carora sa li se dea voie sa lucreze asa cum stiu ei.

Romania nu are o misiune, nu are obiective, nu are strategie, nu are un plan de dezvoltare coerent, nu are programe si, firesc, nu are rezultate; de ceva timp, nu prea mai are nici mintile  necesare.

Romania, in mod paradoxal, nu prea mai are nici Dumnezeu; desi fizic, oamenii sa inbulzesc la biserica, sufleteste se indeparteaza de credinta curate, adevarat, prin comportamentul lor de zi cu zi.

Ce gandim noi sa facem cuRomaniaasta a noastra? Ce-i de facut cu psihologia acestui neam? Ce-i de facut inlegatura cu rostul tarii asteia in actualul context geopolitic si economic?

Romaniatanjeste dupa luciditatea si buna-credinta a unei maini de oameni care s-o aseze pe sine; si poate ca nu i-ar strica, pe langa un manager, si un psiholog. Complacerea in sintagma “saracia sinevoile si neamul” nu edeloc ceea ce ne trebuie.

Jucam in tragedia vietii noastre pentru ca nu suntem capabili sa scriem cu mainile noastre epopeea care sa ne calauzeasca si sa neindrume spre un viitor, daca nu glorios, macar demn si prosper.

Nu mi-e rusine ca sunt roman, asa cum nici nu sunt mandru ca sunt roman.  Imi asum romanismul meu; nici nu mi-l ascund, nici nu mi-l afisez; mi-l port.  Atat romanismul ala sclipitor, cat si pe ala obscur. Mi-l laud atunci cand trebuie, mi-l critic atanci cand e nevoie. Sentimentul national si gandirea nationala le port cu mine peste tot, la fiecare pas;  sunt in fiecare idee, in fiecare reactie, in orice intreprind si cred ca e normal sa fie asa.

Nu iubesc Romania, nici n-o urasc, desi mi-a dat deja cateva motive bune, mai ales in privinta sentimentelor negative; mi s-ar parea absurd s-o urasc si cred c-as fi incapabil s-o iubesc. N-am o problema majora cu faptul ca traiesc aici, desi nu neg ca as face cateva schimbari fundamentale in modul cum se vietuieste inRomania, daca asta ar sta in puterea mea.

Romania are un potential bun, pe alocuri chiar foarte bun, nu are stiinta sau poate nici vointa pentru a si-l valorifica; conflictele si contradictiile nesolutionate, neaplanate cu inteligenta, inseamna irosirea acestui potential. Traim cu frustrari imense pe care le hranim cu regularitate, in loc sa punem energia in acele actiuni care ne-ar putea scapa de ele.

Daca ma infurie si ma dezamageste ceva , daca dispretuiesc ceva la tara asta, e faptul ca nu este capabila sa se ridice, desi ar putea sa o faca; detest inertia noastra seculara nenorocita care ne tine pe loc, desi am avea cam toate datele pentru a inainta. Si mai detest nepriceperea la oameni atunci cand se pune problema de a face o alegere importanta.

Perpetuam valori si cutume, mentalitati care  nu sunt decat in mica masura in avantajul nostru si pe termen scurt; poate ca ne fac sa ne simtim bine in lumea noastra mica, dar lumea mare  nu are timp sa astepte lumea noastra mica sa o prinda dinurma; suntem noi cei care trebuie sa tinem pasul si, fie ca ca nu vrem, fie ca nu putem intotdeauna, cert este ca alunecam pe nesimtite inapoi.

Asimilam rapid, cantitativ, nucalitativ , iar asta nu e bine. Varietatea de dimensiuni mari nu e decat rareori un atribut care sa creeze valoare la un  nivel care sa ne ajute sa facem diferenta. Calitatea si uutenticitatea produsa prin inovatie sunt cele care produc cel mai puternic brand.

Romania trebuie sa-si prupuna sa vanda la preturi mai mari si sa cumpere la preturi mai mici; pentru asta, trebuie sa cateva decenii de munca, seriozitate, cinste si organizare fara cusur. Putem noi asta? Habar n-am, dar trebuie macar sa incercam.

Suntem europeni, depindem de Europa; datoram enorm de multe Europei, Europa ne datoreaza la randu-i multe;  trebuie sa invatam sa ne promovam si sa ne aparam interesele in Europa, sa profitam de statutul pe care-l avem si pe care-l putem imbunati, cu ceva mai multa minte. Izolarea Romaniei e cel mai rau lucru pe care l-am putea experimenta vreodata, unii spun ca deja se intampla acest lucru, la modul fin si ca ar trebui sa ne trezim; ar fi,dupa comunism, al doilea mare dezastru  pe care ar trebui sa-linduram, iar consecintele ar fi dramatice. Un neam chinuit si manipulat, un popor fara idealuri, fara cultura si educatie, este un popor pe jumatate mort. Societatile care se sustin pe piramide cu baza in sus si varful in jos, tind sa se dezintegreze.

Romaniae carismatica; inca e carismatica si asta-i un atu important, dar nu va fi niciodata de ajuns. De ajuns pentru ce? Pentru a tine pasul cu evolutiile de la nivel global. Daca nu esti pe Facebook , nu existi; ei bine, daca nu esti rand cu ceea ce intreprinde lumea civilizata, la fel, risti sa nu mai existi sau existenta ta sa depinda de pretul exorbitant impus de ceilalti.

Initiativa, deschidere, implicare – trei cuvinte magice;  apoi, stabilitate, predictibilitate, receptivitate, valoare si masura(echilibru); doar cateva dintre cuvintele ale caror sensuri trebuie aprofundate rapid de tara noastra. Dar tara o fac oamenii, iar oamenii se fac unii pe altii.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.