Despre tenis si fanii romani; cu Ashleigh, Amanda si Simona; despre triumful tineretii si, mai cu seama, despre intoarcerea glorioasa a reverului slice

The Good, the Bad and the Ugly – filmul acestui Roland Garros pare sa fi fost un western cu Blondie – Amanda, Angel Eyes – Simona si Tuco – Ashleigh.

Parisul n-a mai vazut un slice decent pe tabloul feminin de la Roland Garros, de la Steffi Graf; a venit tipa asta de 1.66 – Superb! – in 2019, dupa ce se lasase candva de tenis, a trimis pe toata lumea la plimbare si a facut cum a zis Simona Halep, dupa ce-a fost eliminata: a luat titlul, absolut meritat, dupa o finala fara istoric.

Cand s-a afisat tabloul de anul asta, cu Simona avandu-le pe drumul imaginat, pe Svitolina, Barty, Williams sau Osaka, trebuia sa fii putin rupt de realitate si/sau nepriceput, sa crezi ca Halep va reusi sa isi apere trofeul cucerit cu stil anul trecut. Dar toate favoritele au picat rusinos, iar “a noastra” parea ca va ramane singura cu poarta goala; ei bine, nu. O copila de 17 ani, emotiva pana la Dumnezeu, dar “made in USA”, a facut-o sa plateasca pentru lipsa de implicare totala, intr-un meci si intr-un turneu, care ii venea manusa, dar care i-a plecat naravas de sub nas.

Apoi, Amanda a clacat in fata unei jucatoare stapana pe emotii, pe tehnica si pe mijloacele de exprimare; caci asa a fost Barty pe toata durata turneului; in finala, in fata unei alte tinere, Marketa, mai talentata decat Anisimova, Barty a jucat cu ea insasi, cu tenisul ei old-style, cu luciditate, cu siguranta jucatoarei care stia ca depinde strict de loviturile ei simple si eficiente. “No rain, no flowers and no game” e tot ce putem spune despre tenisul de azi al Marketei, care a uitat ca e stangace, a uitat scurtele si a uitat ca forta, primul atu pe zgura, inaintea mobilitatii, era de partea ei.

Barty era, de fapt, la nivel mental, mai favorita chiar decat o dadeau casele de pariuri, inainte de meci, cu o cota usor peste 1.6; Ashleigh stie tenis, dragilor; chiar un pic mai mult decat stia Simona, la 23 de ani. Scandalos, vor zice unii; ah, dar atat de adevarat!

Suporterul roman, care se uita conjunctural la tenis, sa ma scuze; sa ma scuze si ziaristii, multi, care se uita si ei, dar se pricep la fel de putin. Anul acesta, domnisoara Halep, vorba mustaciosului – nu, nu ala de la Rahova; domnisoara Irina nu joaca nici macar la nunta -, a avut o prestatie modesta la Paris; se cuvenea, conform statutului ei si conjuncturii create, sa dispute inca o finala, poate chiar sa o si castige; faptul ca lucrul asta nu s-a intamplat, este trist pentru fanii ei, neasteptat pentru oamenii avizati din interiorul fenomenului si o dezamagire greu de ascuns, pentru sportiva.

Pentru restul lumii, este – sau asa ar fi normal sa fie -, o contraperformanta; lucru care nu este nici rusinos, nici scandalos, se intampla in viata unui sportiv; orice cariera isi are momentele ei de varf si cele de declin; asta nu inseamna nici ca trebuie sa o injuram pe Halep, ca am pierdut mii de euro la pariuri – deh, daca esti prost, patesti! -, nici ca trebuie sa o cocolosim gratuit.

Faptele sunt acestea: detinatoarea titlului si una dintre specialistele acestei suprafete a pierdut la jumatatea turneului, in fata unei pustoaice careia ii tremurau degetele pe manerul rachetei; avem oare voie, ca observatori cu vechime si iubitori ai acestui sport, si nu ca suporteri neconditionati ai domnitei de la malu’ marii, sa consemnam cu o bruma de impartialitate, ca tenisul Simonei Halep, de la acest turneu, a fost unul mediocru si ineficient?

Sa indraznim si sa credem ca se poate; si daca Simona Halep ar fi cea mai mare sportiva a neamului – ceea ce nu este, nici pe departe -, chiar daca ar fi o legenda a sportului alb, ceea ce, sa fim sinceri, nu poate fi deocamdata -, tot ar trebui sa ni se ingaduie, sa relatam adevarul si sa discutam pe baza celor intamplate, nu pe poezie; ( nu de alta, dar nici in tenisul ei nu exista poezie; da, compenseaza cu alte lucruri, stiu; dar fara poezie, viata e pustiu…, chiar si pe terenul de sport; Amanda a avut top-spin, Marketa a avut drop-shot, Ashleigh a avut slice; Simona ce-a avut? A, a avut nevoie de Cahill, dar asta nu mai e demult o stire. ) Este o diferenta clara intre a fi subiectiv si a fi absurd, chiar si atunci cand suntem cumva implicati emotional intr-o poveste.

Am vazut oameni seriosi cocotand-o public pe Simona Halep, acolo unde nici macar ea nu indrazneste sa se plaseze; am vazut si oameni inteligenti sfasiind-o pe aceasta buna jucatore, cand si ei poate simteau ca e ridicol sa lovesti un sportiv, cu ferocitatea cu care el loveste in lung de linie. De ce asa, cand tot ce e nevoie, pentru a vorbi despre Simona Halep si tenisul ei, este echilibru? Pentru ca nu ne place sa-l exersam; actionam la extreme, iar asta nu face altceva decat sa arate cat de neautorizati suntem sa comentam despre o fata care, cu multa stradanie, are niste performante foarte misto si o imagine in regula, la care inca mai lucreaza.

Da, Simona trebuie sa mai lucreze si la tenisul ei; cat? mult; mai mult decat ne imaginam cu totii inaintea acestui turneu. Nu-i nici bine, dar sigur nu e nici rau; pur si simplu, asa trebuie privit ce se intampla acum cu ea; sportul acesta se schimba, ca toate celelalte; adversarii se schimba sau progreseaza; nu ai de ales, trebuie sa aduci in permanenta update-uri in jocul tau, altfel te scufunzi; important este ca Simona Halep sa aibe disponibilitatea totala pentru a face asta si oamenii potriviti pentru a o ajuta.

Simona are nevoie sa isi dezvolte si sa isi diversifice jocul, iar ea stie asta prea bine; numai ca deocamdata nu stie sa acceseze un nivel superior; se vede asta inclusiv din declaratiile ei, usor iritate, uneori. Daca va gasi curand calea? As spune ca da; ambitia ei este cea care o va face sa creasca in continuare; poate ca si ea, si noi, ne-am fi dorit ca progresele sa fie mai evidente si mai rapide, dar cui ii ies toate in tenis? Nici macar lui Federer.

Au scris de curand despre Simona Halep, Luminita Paul, CTP, Mircea Mester, Andrei Craciun, Cristi Geambasu si cine stie cati altii; statistici, sfaturi, melodrame, ode, ironii si alte cele. Toti au zis bine, da’ au zis si prost; posibil ca eu sa fi zis mai prost decat toti la un loc, dar nu asta e discutia; daca ei se pot face de ras, de ce nu mi-as permite, la randul meu, un asemenea lux?

Cei amintiti mai sus scriu, nu rup pixu, nu sparg tasta, dar cum nimeni nu-i infailibil, mai si gresesc; as vrea sa nu uitam ca si Simona Halep poate gresi, ca fiecare dintre noi poate face erori mai mici sau mai mari, profesional sau personal; acestea pot fi prilej de glume, de atacuri, de pareri nesolicitate, de indrumari bune, de nepasare, de tacere, de aproape orice. Fiecare platim cumva un pret pentru aceste greseli si este firesc sa sa intample asa; poate si invatam cate ceva…; cum la fel de firesc este sa culegem laude, atunci cand avem reusite; dar nu e normal sa fim nici laudati, nici batjocoriti la infrangeri; si nu e normal sa fim ignorati la victorii sau, mai rau, pictati pe peretii vreunei biserici, spre dumnezeire.

Chibzuinta si reactiile moderate, din partea tuturor, indiferent de circumstante, ne-ar face mult bine; am avea timp si disponibilitate emotionala sa “procesam” reusitele sau nereusitele unui sportiv, si cu bucurie, si cu amaraciune, si cu incredere, si cu deznadejde, dar intotdeuna cu o buna doza de seninatate. Linistea si limpezimea cu care ar trebui sa privim orice eveniment sportiv, nu ne vor incurca cu nimic; dimpotriva, emotiile vor fi la locul lor, adrenalina la fel, atentia aceeasi, capacitatea de invata de fiecare data o mica, dar inteleapta trebusoara, din ceea ce ni se aseaza in fata ochilor, va fi aceeasi.

Vom castiga ceva din faptul ca ii urmarim pe acesti sportivi excelenti, ani intregi, daca vom sti ce sa facem cu victoriile lor, cu infrangerile lor, cu atitudinea si reactiile lor; daca trec pe langa noi pe nestiute, meciurile de tenis ale Simonei Halep si ale marilor campioni, vor fi fost doar un mod ieftin de petrecere a timpului liber, de distractie sau de descarcare a unor trairi marunte; daca vom lua cu abilitate, scurte si intensive lectii de cunoastere a oamenilor, a simturilor, a preferintelor, a felului in care ne afirmam personalitatea in mediul concurential sau in grupul de prieteni, putem fi siguri ca vom intelege mai usor “ce avem de facut cu noi insine?”, in momentele cand vom avea de raspuns la aceasta intrebare, aparent banala.

Sportivii de top vor cauta tot timpul sa isi respecte vocatia; cei mai multi, vor reusi, chiar si dincolo de cariera sportiva; tine in egala masura, de constiinta, de mentalitatea si de educatia fiecaruia. Fanii, spectatorii, ziaristii, comentatorii, sponsorii, toti cei implicati intr-un fel, in viata unui sportiv, nu sunt obligati sa ii iubeasca pe toti, nici macar sa ii placa tot timpul; insa, ar fi o josnicie imensa, sa nu ii respecte si sa nu respecte adevarul. (Un adevar este si acesta: locul 8 in clasamentul WTA pentru Simona Halep, intr-un an in care inca nu a castigat vreun turneu, este realist; atat a produs tenisul ei, pana in acest moment.)

Poate, ca privitori de tenis, intelegem cate ceva si din rutinatul “Quiet, Please!”.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.