Romania e o tara scrisa de Caragiale.

Si, tot ca in Caragiale, scrisoarea e de dragoste, numai ca numara o pagina, iar destinatarul a “pierdut-o” cu buna stiinta acolo unde voia, ca sa se vada clar ca vanitatea desteptilor e mai lipsita de haz decat a prostilor.

Un text care ar merita pus pe muzica.

E clar ca jocurile pe lumea asta s-au facut fara mine.

Din ultima linie, in care ma aflu, simt ca socotelile luptei nici nu ma iau in seama si ca rezultatul ei nu depinde de mine.

Alcatuim, toate sufletele tarii asteia, abia unul sau doua zerouri adaugate la cifra omenirii. Iar daca ma gandesc la toate sufletele care s-au perindat pe lume de la inceputuri, ma tem ca nu alcatuim nici macar un zero.

E de mirare insa ca, in toata aceasta nimicnicie, vanitatea pe cap de locuitor are parca proportii mai ametitoare ca oricand.

Indiferent cu cine vorbesti sau pe cine asculti, simti cum vanitatea isi face de cap.

Muncitorul zice:” nu ma dau pe cinci ingineri”

Inginerul zice:” directorul e un bou, trebuie sa-i explic totul”

Directorul zice:” ministrul nu e de specialitate, habar n-are ce-i cu el”

Femeile de serviciu, la o cearta, rabufnesc si ele:” dupa ce ca stati toata ziua la cafele…”

Un coleg adauga:” Seful e un tolomac, imi da MIE lectii”

Dar cel mai des auzi expresia: “eu n-am treaba cu nimeni!”

Semne, toate, ale unei superioritati indiscutabile. Care uneori devine jenanta.

S-ar zice ca Romania zbarnaie de inteligenta. Cu toate astea tot ce facem iese prost si fiecare parca si-a propus sa incurce lucrurile si mai tare.

O scrisoare pierdută pe Facebook de Ofelia Cozma.

 

 

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.