Când copilul era copil,
umbla cu brațele atârnate,
voia ca pârâul să fie un fluviu,
fluviul să fie un torent de apă
iar balta asta o mare.

Când copilul era copil
nu avea păreri despre nimic,
nu avea obiceiuri,
ședea adesea cu picioarele încrucișate
apoi se ridica brusc și începea să alerge,
avea un vârtej în păr
și nu-și fotografia chipul în mii de selfie.

Când copilul era copil,
el nu știa că este copil,
pentru el totul avea un suflet
și toate sufletele erau una.

Când copilul era copil,
se strâmba la spanac, mazăre și orez cu lapte,
și la conopidă fiartă,
dar acum le mănâncă pe toate astea, și nu doar din necesitate.

Când copilul era copil,
era epoca acestor întrebări:
de ce eu sunt eu și de ce nu ești tu?
de ce sunt aici și de ce nu sunt acolo?
când începe timpul și unde se termină spațiul?
viața sub soare este poate doar un vis?
nu este numai aparența unei lumi în fața lumii,
ceea ce văd, aud și miros?
există cu adevărat răul și oamenii răi?
cum se poate că eu, cine sunt eu,
nu eram înainte de a deveni
și că odată eu, cine sunt eu,
nu voi mai fi ceea ce sunt?

Când copilul era copil,
se trezea o singură dată într-un pat necunoscut,
acum acest lucru i se întâmplă mereu.
Mulți oameni i se păreau frumoși,
acum acest lucru se întâmplă numai în cazuri norocoase.

Avea o imagine clară a Raiului,
iar acum abia îi poate bănui existența,
nu putea să-și imagineze nimicul,
iar astăzi tremură la ideea lui.

Când copilul era copil,
se juca cu entuziasm,
și acum totul este fascinant ca atunci
doar când este numai treaba lui.

Când copilul era copil,
pâinea și mărul erau suficiente pentru a se hrăni
și încă este așa.

Când copilul era copil
bobițele cădeau în mâinile sale cum numai bobițele știu să cadă,
și încă este așa,
nucile proaspete îi aspreau limba,
și încă este așa,
în fața fiecărui munte
simțea nostalgia unui munte și mai mare
și în fiecare oraș
își dorea să fie într-un oraș și mai mare,
și încă este așa,
în vârful cireșului smulgea euforic toate cireșele,
ca și astăzi,
îi era frică în fața fiecărui străin,
și continuă să-i fie,
aștepta prima zăpadă,
și continuă să o aștepte.

Când copilul era copil,
arunca spre copaci un băț ca o lance
care continuă să vibreze.

( Peter Handke )

Sursa: Traducerile de sambata

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.